Un șofer de camion cu alcoolemie 1,41 a intrat într-un gard la un centru comercial

HomeActualitate

Un șofer de camion cu alcoolemie 1,41 a intrat într-un gard la un centru comercial

Marți, 5 decembrie, în jurul orei 17:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în parcarea unui centru comercial, din municipiul Roman, soldat cu pagube materiale.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că în timp ce un bărbat în vârstă de 45 de ani, cetățean bulgar, efectua manevre cu un ansamblu de vehicule în curtea unui centru comercial din Roman, ar fi produs avarii unei suprafețe de gard, deteriorând și spațiul verde.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.