Un singur candidat pentru funcția de director de îngrijiri al Spitalului

HomeSanatate

Un singur candidat pentru funcția de director de îngrijiri al Spitalului

 

În această lună, Spitalul Municipal de Urgență Roman organizează concurs pentru postul de director de îngrijiri al instituției.

Funcția este ocupată cu delegație, din luna iunie, de asistentul medical Lidia Ostahie, după ce, în urma dispozițiilor Ministerului Sănătății, spitalul s-a văzut în postura de a renunța la fostul director de îngrijiri, Elena Chirilă, pentru că aceasta nu îndeplinea condiția deținerii studiilor medicale superioare, aceasta având studii superioare juridice.

Dosarele pentru concursul din această lună au putut fi depuse până luni, 20 noiembrie. Joi, 23 noiembrie, pe site-ul spitalului a fost publicată lista dosarelor admise pentru cei care candidează pentru funcția de director de îngrijiri. Actualul director de îngrijiri, Lidia Ostahie, nu și-a depus dosarul pentru a participa la acest concurs, iar singurul candidat, al cărui dosar a și fost admis de comisia de organizare a concursului, este chiar fostul deținător al funcției, Elena Chirilă, care, acum, conform noilor prevederi legislative, a putut participa la concurs. „Ordinul care prevedea obligativitatea deținerii de studii superioare în domeniul medical pentru această funcție a fost modificat în luna august a acestui an, această prevedere fiind eliminată”, a precizat directorul Spitalului Municipal de Urgență Roman, medicul Maria Andrici.

Proba scrisă a concursului pentru funcția de director de îngrijiri al spitalului va avea loc marți, 28 noiembrie. Elena Chirilă a ocupat funcția de director de îngrijiri al spitalului din primăvara anului 2009.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0