Luni după-amiază, 21 decembrie, în jurul orei 17.30, în comuna Valea Ursului s-a petrecut un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită.
Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe DJ 207C, în afara localității Valea Ursului, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.
„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului. Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Neamț sosite la locul accidentului l-au diagnosticat pe șofer cu policontuzii, traumatism cranio-cerebral, sindrom confuzional și traumatism toracic, pacientul fiind transportat de un echipaj cu asistent medical la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol