Un minor din Trifești a furat mașina tatălui și a intrat cu ea într-un podeț

HomeActualitate

Un minor din Trifești a furat mașina tatălui și a intrat cu ea într-un podeț

Duminică, 21 august, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Trifești au fost sesizați de către un bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras vehiculul proprietate personală, ce se afla parcat în apropierea domiciliului persoanei vătămate.

Conform IPJ Neamț, polițiștii au efectuat investigații, reușind identificare persoanei bănuite de comiterea faptei, un minor de 15 ani, din Trifești, fiul persoanei vătămate. „În noaptea de 20 spre 21 august, acesta ar fi observat autoturismul parcat în apropierea locuinței, ar fi luat cheile fără consimțământul părinților, apoi, împreună cu un tânăr de 18 ani, s-ar fi deplasat cu autoturismul în localitatea Trifești, unde ar fi pierdut controlul asupra acestuia, intrând într-un podeț. Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Cocean o lună ago

    Unde este activitatea polițiștilor privind evitarea, prevenirea acestor evenimente! Zero barat!