Roman, Neamț
Căutare site

Un microbuz de transport călători a luat foc în mers, la Poienari

Un microbuz de transport călători a luat foc în mers, la Poienari

Vineri, 25 ianuarie, la ora 11:47, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un microbuz ce se afla în mers în comuna Poienari. Conform ISU Neamț, apelul a fost făcut de conducătorul auto, care a sesizat prezența fumului în interiorul microbuzului, iar imediat acesta a oprit autovehiculul pentru ca cei 18 pasageri să se autoevacueze. La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Punctul de lucru Poienari și Detașamentul de pompieri Roman.

„La sosirea pompierilor, toate persoanele ce s-au aflat în microbuz erau evacuate, niciuna dintre acestea neavând nevoie de îngrijiri medicale. Incendiul se manifesta în partea din față a microbuzului, la compartimentul motor și la bord, și habitaclu. Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, în urma căruia a ars microbuzul în proporție de 80%. Incendiul s-a produs din cauza unor defecţiuni apărute pe timpul utilizării”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.