Vineri după-amiază, 19 noiembrie, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor unui copil căzut de la înălțime.
„Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 16:56, echipajul SMURD TIM din cadrul Detașamentului Roman a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical unui băiat de nouă ani, căzut de la al treilea etaj al unei clădiri ce aparține Colegiului Tehnic «Petru Poni» din municipiul Roman. Copilul a fost transportat la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgențe Roman, conștient, cu politraumatisme prin cădere de la înălțime”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Conform reprezentanților unității medicale, copilul a ajuns la CPU în jurul orei 17, fiind conștient și cooperant. Investigațiile de computer tomograf au arătat că băiatul a suferit fractură de bazin și pneumotorax, acesta fiind transferat în cursul serii, cu o ambulanță, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde va rămâne internat pe Secția Ortopedie, a precizat Andreea Laura Trifan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Roman.
Comentarii