HomeRoman

Ultimul clopoţel la Colegiul Tehnic „Danubiana”

Vineri, 31 mai, clopoţelul a sunat, în mod simbolic, pentru ultima dată, pentru absolvenţii din promoţia 2013 a Colegiului Tehnic „Danubiana”. Cea mai bună elevă a promoţiei a fost desemnată Izabela Dina.

 

Foto: Șefa de promoție Izabela Dina

 

Într-un cadru festiv, absolvenții şi-au luat rămas bun de la colegi şi de la profesori, pentru a păşi mai departe, singuri, pe drumul vieţii.
„Dragii mei, suntem la momentul în care facem bilanţul celor patru ani în care aţi fost elevii şi copiii noştri. Ne mândrim că suntem frumoşi şi valoroşi şi că ne-aţi ajutat să ne împlinim, prin voi, moral şi profesional. De astăzi, veţi trece într-o altă etapă a vieţii, veţi păşi pe drumul spre maturitate. Vă doresc ca, de-a lungul acestui drum, să rămâneţi frumoşi, umani şi generoşi, pentru că în viaţă nu banii, nu valorile materiale contează, ci frumuseţea spiritului vostru. Vă îndemn să fiţi respectuoşi, să fiţi demni şi să vă onoraţi întotdeauna cuvântul dat. Veţi fi, la rândul vostru, respectaţi. Totodată, vă felicit că aţi muncit patru ani, că aţi ajuns aici şi că, astăzi, vă vom declara absolvenţi ai Colegiului Tehnic «Danubiana»”, a spus, în deschiderea festivităţii, profesoara Cristina Horga, directorul Colegiului Tehnic „Danubiana”.

Promoţia 2013 a acestui colegiu a numărat 12 clase, nouă clase a XII-a şi trei clase a XIII-a, formate din foştii elevi ai şcolilor de artă şi meserii, care şi-au completat studiile şi au reuşit să termine liceul. Aceştia au mulţumit profesorilor pentru că le-au fost alături şi i-au îndrumat în anii de liceu. Odată cu diplomele de absolvenţi, aceştia au primit şi diplomele de merit pentru rezultatele bune la învăţătură şi implicarea în activităţi extraşcolare.

Cea mai bună elevă a acestei promoţii a fost declarată Izabela Beatrice Dina, de la clasa a XII-a D, profilul economic. Ea a terminat liceul cu media 9,74. „A fost o mare surpriză pentru mine să fiu desemnată şefă de promoţie, nu mă aşteptam ca eu să fiu cea mai bună dintre toţi colegii mei. Pentru mine, anii de liceu reprezintă anii în care mi-am format personalitatea, ani în care m-am maturizat, în care am învăţat să mă descurc pe picioarele mele. Planurile mele de viitor au mai multe etape. Cea mai apropiată are ca obiectiv promovarea examenului de bacalaureat. Pentru etapa ulterioară nu m-am decis încă, am mai multe opţiuni. Trebuie să mă gândesc bine şi să aleg varianta cea mai bună pentru mine, aş vrea să merg la facultate, dar am şi posibilitatea de a pleca în străinătate”, a spus Izabela Dina. În cadrul festivităţii, Izabela a transmis cheia succesului celui mai bun dintre elevii de clasa a IX-a.

Comentarii

WORDPRESS: 0