După ultima etapă de repartizare la liceu, încă mai sunt 260 de locuri libere.
Vineri, 5 septembrie, a avut loc cea de-a treia – şi ultima – etapă de repartizare a absolvenţilor de gimnaziu pe locurile rămase libere la liceu. Repartizarea nu s-a făcut computerizat, elevii înscrişi fiind repartizaţi la licee de o comisie special constituită în cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ. Pentru locurile libere la liceu au concurat 140 de elevi, cei mai mulţi dintre aceştia fiind elevii declaraţi corigenţi în luna iunie, la sfârşitul anului şcolar, care au promovat, între timp, examenele de corigenţă. Acestora li s-au adăugat candidaţii care, deşi au absolvit gimnaziul în iunie, nu au participat la etapele anterioare sau nu şi-au depus dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizaţi. După această ultimă etapă se trage linie şi la fiecare liceu se contabilizează locurile rămase libere.
La nivel de judeţ sunt, după ultima repartizare, 260 de locuri libere, doar la studii liceale, fără a lua în calcul şi „golurile” de la profesională. „Aceste locuri nu reprezintă clase goale, în care nu este niciun loc ocupat. Este vorba de clase care nu au completat numărul maxim de locuri dintr-o clasă, de 28. Legea permite funcţionarea claselor care au efective de cel puţin 14 elevi. În cazul în care sunt mai puţini elevi înscrişi într-o clasă, se recurge la comasarea claselor de aceeaşi specializare. În ultimii ani nu s-a ajuns la astfel de situaţii”, a spus inspectorul şcolar general adjunct Elena Laiu.
Comentarii