Roman, Neamț
Căutare site

Udrea: „Pietonalul dovedește că, împreună cu primarul Leoreanu, putem îmbunătăți viața romașcanilor”

Pietonalul face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, finanțat din fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, pe vremea când ministerul era condus de Elena Udrea. Valoarea întregului proiect depășește 21 de milioane de lei.

„Acesta este un proiect la care romașcanii țin foarte mult. Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Regional, prin Ministerul Dezvoltării și Turismului, și a presupus realizarea unor lucrări de infrastructură deosebit de importante în această zonă, închisă circulației încă din anul 1997, apoi uitată de autorități timp de 15 ani. Fostul ministru Elena Udrea a fost un factor important de decizie în realizarea acestui proiect dorit de romașcani. Fără dumneai, nu puteam să realizăm tot ceea ce s-a făcut în acest proiect. Nu am fi avut fondurile necesare nici în 10 ani de zile”, a explicat primarul Laurențiu Dan Leoreanu, în urmă cu câteva săptămâni, la inaugurarea străzii Ștefan cel Mare.

Fostul ministru Elena Udrea a declarat că inaugurarea pietonalului reprezintă și o dovadă a bunei colaborări cu primarul Romanului.

„Și pietonalul reprezintă o dovadă că, împreună cu primarul Laurențiu Dan Leoreanu, putem face foarte multe lucruri concrete astfel încît viața romașcanilor să se îmbunătățească de la zi la zi. Primarul Laurențiu Dan Leoreanu mi-a prezentat și alte proiecte: unele am reușit să le susțin în mandatul meu de ministru, iar pe celelalte le voi susține în mandatul de deputat de Roman și, de ce nu, în viitorul mandat de ministru, în așa fel încît să răsplătesc, în anii ce vor urma, încrederea romașcanilor în echipa Elena Udrea – Laurențiu Dan Leoreanu”, a mai spus Elena Udrea.

Comentarii 24

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Roman Voda

    Quod erat demonstrandum…cu cuvinte romanesti : ceea ce era de demonstrat, s-a demonstrat…Alta inaugurare datorata Elenei Udrea…dottore Bratescule, te asteptam sa pavezi Pietonalul cu carti de istorie…se vor toci repede, dar macar te poti lauda ca ai facut si tu ceva pentru Roman ! Bravo, echipei : votam Elena !

    1. dan ardeleanu'

      votati-o, ajutati-o sa obtina cele 10% promise de leureanu si pinalti, stergeti-i lacrimile apoi si trimiteti-o la bucuresti. dar lasati orasul asta in pace, nu are nevoie de intoxicarile pdl-iste cu care nu mai conteniti sa ne bombardati in fiecare zi. realizarile de care vorbiti voi sunt nimicuri in comparatie cu nevoile orasului, iar daca i le atribuiti udrei gresiti si mai mult si oamenii vad mai clar minciuna din spatele vorbelor voastre.
      tu , desteptule, tase sau aspazie cum te intitulai inainte , schimba-ti pseudonimul, nu ti-e rusine sa te atingi de acest „roman voda”, simbolul orasului ??? cu ce drept? de la leureanu? de la udrea? de la chioru? nesimtirea nu are margini in cercurile portocalii???

  2. Om bun

    Astept cu nerabdare sa vad ce ar mai putea comenta cei care se opun adevarului si refuza sa accepte tot ce a facut Udrea in Roman. Ma gandesc daca ei si cred cand neaga!!! Cer mai mult dicernamant si mai mult obiectivitate. Totul poate pleca de la ideea ca USL n-a facut nimic de 22 de ani in Roman. PSD si PNL niciodata n-au adus un euro in visteria primariei, n-au avut o minima implicare, chiar si contracandidatii au fost si sunt inexistenti. Toata campania lor, a fost bazata pe atacuri si minciuna, fara sa vina in fata alegatorilor cu proiecte sustenabile adica, pe inteles o sa folosesc sinonimul- dezvoltare durabila. Doar Udrea a avut asa ceva si inca are astfel de proiecte, nu numai in Roman, ci cam peste tot in tara…nu uitati are peste 6000 de proiecte. Record absolut la un politician postdecembrist.

    1. un cetatean

      Nu știu de ce , dar citind comentariile ,, omului bun ,, am senzația fie că este chiar Elena Udrea sau consilierul său de imagine .Seamana foarte mult cu textele de pe blogul stimatei candidate . Oamenii au inteles de mult , că proiectele au fost muncite de domnul Leoreanu și echipa lui locală, iar doamna Udrea a semnat doar din postul călduț de la București , finantarea acestor proiecte , din banii ministerului , deci bani publici sau ai UE, după caz. Asa că nu pricepem unde este munca cu care se laudă această fostă ministresă , ce efort personal a depus pentru romașcani ? Că a semnat să dea banii ? Grea muncă … Iar dacă domnul Leoreanu nu era din PDL, nu știu dacă se mai deranja să semneze ceva .

      1. Roman Voda...pentru Cetateanul turmentat...

        Ai vizionat, bineinteles, Haznaua 3 aseara si ai vazut un filmulet cu Elena Udrea gesticuland si vorbind cu cineva care nu apare in imagine …ghici ghicitoarea mea, cine era ? N-ai cum sa stii, fiindca adevaratul filmulet nu e ala,ci acesta si te rog sa-l vizionezi, daca te-ai trezit dupa vodca…iti vei da seama in ce tara de manipulatori traim si cum se minte boboru’ cu televizoru’ !!! Baga la troaca !

        1. un cetățean

          Nici nu am curiozitatea să il vizionez, tot o intoxicare portolie pentru moldovenii de pe ,, uliță ,, !
          Și a propos, nu beau de loc alcool și vorbesc civilizat !Poate ar fi bine să luați exemplul meu !

  3. Vidocq

    Zamă….poți să te duci acasă ( la tine )!
    Nu vezi că blonda supremă ”e-n toate cele ce sunt”…ca în poezia lui Dan Deșliu ?

    1. Gherasim

      Inca un proiect bine realizat si bine venit pentru noi romascanii. S-au ochit doi iepuri dintr-o lovitura odata cu renovarea pasajului pietonal.. In primul rand s-a modernizat aceasta zona si este una demna de un oras important si in al doilea rand, lucrarile au fost realizate de catre firmele din Roman facand-use locuri de munca si aceste firme avand activitate pentru a se putea mentine si pentru a putea produce… Bravo echipei Leoreanu- Udrea pentru inca un proiect bun si atat de necesar pentru noi…!!

  4. Cristian C.

    Nici bine nu s-a postat articolul si pacalicii portocalii si au sarit sa o sarute in zonele intime pe Elena! Bv baieti tot asa! Cred ca natia noastra e facuta pentru asa ceva si cred cu tarie despre comunisti ca au ridicat-o la rangul de art. Oricum baieti sunteti adevarati profesionisti, va felicit! Puteti atinge cu lingua where no man has gone before!

  5. Daniel Popescu

    Manipularea asta a lui tanti Udrea este de-a dreptul dementiala. Sa ne ajute Dumnezeu ca sa scapam de acesti oameni fara inima care-si bat joc de romascani. Udrea a semnat niste foi nu ea a facut proiectele. Banii din aceste proiecte au ajuns la Piatra Neamt. Ce a facut Udrea pentru romascani? Concret: Nimic. aa, da. A taiat pensii si salarii si mergea la spa si restaurante de lux cand poporul suferea si nu avea ce sa manance.
    Eu voi vota Liviu Bratescu pentru-ca proiectele domniei sale vor aduce un beneficiu romascanilor: locuri de munca si liniste. De asta avem nevoie nu de luxul acestei eroare politice de tip ceausist, care si-a construit cariera politica mergand taras, din pat in pat.

    1. @ Ba, Poescule, ba !

      Esti total p-afarist !!! Daca tu consideri ca Udrea manipuleaza demential, inseamna ca ai devenit brusc dement …nu e rau…
      Udrea impreuna cu o echipa de oameni priceputi in proiecte europene, la care s-a adaugat primarul Leoreanu au lucrat PRACTIC pentru Roman…sa nu crezi ca doar a semnat fiindca nimeni nu risca asta fara sa studieze problema…
      Cum adica a taiat pensii si salarii ? Nu e adevarat…dar aceasta taiere a avut doua fatete : 1- a fost cu adevarat dura pentru romani, deci si pentru mine care sunt un bugetar amarat 2-a salvat Romania de la un dezastru economico-financiar din care ar fi iesit peste 20 de ani..
      Luxul acestei doamne este al ei si nu al tau…fiecare femeie trebuie sa fie eleganta si simtita…daca tie-ti plac cele imputite si nesimtite, asta e treaba ta…nu ti-a bagat tie mana in buzunar sa devina cea mai invidiata femeie din tara…asa e peste tot in lume de sute de ani : unii au. altii n-au bani suficienti…gandirea ta e comunista si te inteleg…

      1. Cristian C.

        Fiecare femeie trebuie sa fie eleganta si mitita, dar luxul in exces este de condamnat. O poseta din colectia personala a doamnei Udrea face cat o garsoniera aici in Roman. Nu prea e normal asa ceva din pct meu de vedere. Si cu tot laudatele proiecte finantate de banii europeni, inca odata ma simt nevoit sa amintesc ca 505 de milioane de euro din 515 care i-a investit MDRT sunt suspectate de UE de frauda. Astept inca de la voi slugarnicii PDL un contaargument vialbil la tot cea ce am scris mai sus.

    2. Gherasim

      Elena Udrea si primarul Leoreanu au demonstrat deja ca in orasul nostru se poate trai decent si ca orasul se poate schimba poate progresa si poate ajunge acolo unde ne-am propus si unde ne dorim cu totii… Incepand cu 10 decembrie Elena Udrea ne va reprezenta in parlamentul Romaniei, iar ea trebuie sa continue sa munceasca si sa aduca orasul nostru acolo unde ii este locul, trebuie sa se zbata pentru noi si sa faca ceea ce a facut si pana acum si suntem siguri cu totii ca asa va fi pentru ca a demonstrat de ce poate, tocmai din acest motiv este si atat de apreciata de noi romascanii….

      1. dan ardeleanu'

        gherasime, ce medicamente iei ca sa iti inghiti voma care iti vine inevitabil cand scrii asemenea aberatii ? udrea o sa si-o ia pe coaja la alegeri mai rau decat si-au imaginat ei pdl-istii in cele mai pesimiste scenarii. daca vrei ca orasul sa isi revina, atunci baga-ti mintile in cap si nu il da pe mana hotilor care ne fura neincetat de 8 ani de cand ne-au pacalit cu „sa traiti bine!” !!!

  6. Elev

    Cum stătea groapa aia așa în uitare, în ciment și praf și mizerie… Cum a aparut Udrea, cum au aparut si iarba, si bancutele, si apa, si iluminatul… Superb. Doamna Udrea, va rog sa parasiti orasul nostru drag, noi n-avem nevoie de scene de trei scanduri de lemn de 80.000 de euro si de logo al orasului de 800.000 de euro.

  7. tanasa

    Explica-ne si noua cum o sa le sustii aceste proiecte? Cand ai fost ministru si ai avut bani mai intelegem, dar ca deputat, cand ai numai competente legislative si niciun ban la indemana cum faci? Atragi investitori la Roman? Cu ce ii poti ademeni sa vina la noi, poate cu farmecele personale… numai ca si acelea se vestejesc de la o vreme. Si dom primar a tot ademenit fel de fel de investitori si Chimia zace moarta de ani buni,Turnatoria de la IMR vanduta la fier vechi,Turnatoria de la I C Frimu distrusa, nu mai avem turnatori la Roman decat la politie si securitate. Bine ca toate povestile acestea de adormit copiii se termina pe 9 decembrie.

    1. Grigore

      Cand Udrea a fost ministru a reusit sa trimita fonduri europene si primariilor din PSD, deoarece banii europeni n-au culoare politica, ei trebuie accesati!! Ce-ar fi asa de greu daca ar exista o continuitate a proiectelor daca in trecut s-a reusit asta peste tot in tara indiferent de ce apartenenta politica

  8. ion

    Dom primar, mergeti la toate inaugurarile din Roman cu Udrea pentru ca, spuneti dvs., ea a semnat actele de finantare. Dar cine Dumnezeu sa le semneze altcineva daca tocmai ea era in fruntea ministerului in atributiile caruia trebuiau date aceste semnaturi? Ca dvs. ati avut intrare la acest minister fara sa faceti anticamera este altceva. Erati din acelasi partid,il aveati tutore pe Pinalti e.t.c. Sa vedem insa de acum incolo daca se va mai intampla asa. Sunt curios daca cel care va semna finantarea de acum incolo va fii invitat la inaugurari.

    1. Harakiri

      Ce tot bateti cimpii, mai postaci portocalii ? PIETONALUL a fost un proiect al arhitectului nemtean Cristian Cimpeanu, la sfirsitul anilor ’60 si a inceput sa fie pus in opera la inceputul anilor ‘7o, pe vremea cind Udrea nu era nici macar la gradinita…Romascani „calare pe bariera”, urechisti , sau smecheri adusi de la Bucuresti !! Pe atunci, si vajnicul sustinator al udrei nu era decit un mic copil, care habar n-avea pe unde-i Romanul !!

      1. un cetatean

        Stimata doamna Udrea dă dovadă de un tupeu ,, marca ,, PDL. Mai are puțin și ne spune că a făcut tot orașul cu ,, hărnicia ,, ei de a semna niște hărtii din postul călduț de ministru . Oricum oamenii s-au convins singuri cât e de ridicolă cu aceste afirmații .Păcat de situația stânjenitoare în care l-a pus pe domnul primar , aceea de a susține în orașul său, o candidată nevotată de bucureșteni ( probabil nu i-a putut prosti cu mesajele ei electorale din campania de la locale ).

  9. poporul vesel

    Nu exista nimic mai trist decat sa vezi cum „omul nou” creat de Ceausescu face pui si dupa 22 de ani de la moartea sa.

    Leoreanu si chiar si Udrea sunt destul de tineri pentru a nu se comporta precum niste utecisti fruntasi pe ramura din anii 80.

    Aplecarea lor catre butaforia tipic ceausista , catre laudarosenia si impaunarea cu atributiunile din „fisa postului” este jalnica. In timp ce toata lumea din oras stie perfect ce piesa de teatru penibila joaca cei doi (impreuna cu Pinalti) , ei aplica unica lectie inscrisa parca genetic in constiinta lor : sa zicem ca „negru” este „alb” , sa zicem ca „raul” este „bine” , sa zicem ca „cine nu este cu noi este impotriva noastra” .

    Totusi , nu putem sa nu ne intrebam de ce Elena Udrea este ABSOLUT SINGURA la Roman.

    Se plange prin presa slugarnica pdl-ista ca a fost „atacata de 10 barbati” la mitingul USL de la Roman (adica pe scena de la sala sporturilor au fost 10 fruntasi din conducerea USL ce au venita sa ii sustina pe contracandidatii sai mai ales pe Bratescu).

    Nu putem sa nu ne intrebam totusi de ce doamna Udrea nu este sustinuta de nimeni din conducerea PDL . Nici Boc , nici Blaga , nici Videanu , nici Berceanu , nici Anastase , nici macar Basila-San de la Cotroceni nu si-au facut aparitia pe la Roman pentru a o apara de atacurile dusmanilor.

    Asta desi oamenii aceia ii sunt datori vanduti . Dupa cum spunea chiar ea , multora dintre ei le-a angajat amantele prin minister.

    Pentru adminsitratorul acestui site : stiu ca sunteti romascan. Comportati-va ca atare !

    1. Grigore

      Da ce-ai vrea sa faca, la fel ca Bratescu?? Sa vina in fata electoratului cu toata conducerea de la centru la mitinguri populiste?? Udrea e mereu printre oameni si discuta cu ei, in timp ce uslasii nu rateaza nicio emisiune politica in care sa nu atace contracandidatii!!

  10. Grigore

    In timp ce alti politicieni fac turul televiziunilor atacand contracandidatii, mai sunt si altii care ofera electoratului o dovada ca promisiunile asumate in trecut au fost onorate!! Toate proiectele au fost concretizate cu succes aratandu-ne ca tandemul Udrea-Leoreanu a avut o contributie majora la modernizarea orasului

    1. un cetatean

      În ,, tandemul Udrea – Leoreanu ,, , doamna a avut cea mai,, grea,, muncă, de făcut pentru romașcani , să semneze într-un birou de ministru pentru finanțare .În anticameră era probabil și domnul Neculai de la Roman ( cel cu care se mândrea primarul în campania de la locale și acum a fost dat de o parte elegant, păcat muncise mai mult pentru romașcani … ).Nu știu daca se mai semnau aceste hârtii dacă nu erau din PDL , primarul și domnul Neculai , am mari rezerve…Sper că am voie să am rezerve în această privință , stimati postaci portocalii…

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.