Turul ciclist al Romanului, sâmbătă seară, de Ora Pământului

HomeActualitate

Turul ciclist al Romanului, sâmbătă seară, de Ora Pământului

 

Primăria Municipiului Roman se alătură şi în acest an evenimentului Earth Hour – Ora Pământului, ce se va desfăşura, pe 25 martie, sub motto-ul „Dăruiește naturii energia ta”. Ca la fiecare ediţie, în intervalul orar 20.30 – 21.30 se va întrerupe iluminatul public pe bulevardul Roman Muşat (de la Hotel Roman Plaza până la giratoriul Florilor), iar pe toată durata nopţii dintre 25 şi 26 martie 2017, începând cu 20.30, se va întrerupe şi iluminatul ornamental al clădirilor aparţinând administraţiei publice locale, informează un comunicat al Primăriei Roman.

Pentru a marca acest eveniment, municipalitatea romaşcană va organiza sâmbătă, 25 martie, începând cu ora 20.15, şi un tur ciclist, pe următorul traseu: Piața „Roman Vodă” (lângă Primărie) – bulevardul Roman Mușat către hotel – strada Bogdan Dragoș – Abator – bulevardul Republicii – strada Primăverii – strada Ion Nanu – strada Mihai Viteazul – strada Eternității – bulevardul Republicii – strada Ștefan cel Mare – strada Dobrogeanu Gherea – bulevardul Roman Mușat – Piața „Roman Vodă” (la statuie).

La turul ciclist sunt invitaţi să participe toţi romaşcanii cu vârsta de peste 14 ani, cu condiţia să deţină echipament de protecţie corespunzător şi să aibă bicicletele echipate complet pentru circulația pe timp de noapte pe drumurile publice.

„După încheierea turului ciclist, în fața statuii lui Roman Mușat, participanții vor putea aprinde candele ce vor contura simbolul campaniei Earth Hour. Recomandăm participanților să contribuie la marcarea acestui moment cu candele proprii. Romaşcanii sunt invitaţi să stingă luminile pe 25 martie, de la ora locală 20.30 până la ora 21.30, alăturându-se astfel celorlalte 7.000 de orașe din peste 160 de țări care marchează Ora Pământului. Earth Hour promovează reducerea consumului de energie și resurse, trecerea la sursele regenerabile de energie, mișcarea în aer liber, activitățile sportive, reciclarea și schimbarea obiceiurilor de consum”, precizează reprezentanții Primăriei Roman.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0