Trupul profesorului Dan Zaharia, depus la capela Bisericii Precista Mare

HomeSocial

Trupul profesorului Dan Zaharia, depus la capela Bisericii Precista Mare

 

 

Profesorul Dan Zaharia, director al Liceului Tehnologic „Vasile Sav”, s-a stins din viață miercuri, 7 februarie, la un spital din Capitală, în urma unei boli necruțătoare și care l-a despărțit de cei dragi într-un timp foarte scurt. În cursul zilei de joi, 8 februarie, spre seară, trupul neînsuflețit al dascălului va ajunge la Roman și va fi depus (în jurul orei 18.00) la capela Bisericii Precista Mare.

Dan Zaharia va fi înmormântat duminică, 11 februarie, ceremonia religioasă fiind programată pentru ora 12.30. Cei apropiați doresc ca, duminică dimineață, pentru câteva ore, trupul acestuia să fie depus la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, pentru ca elevii, dar și colegii profesori să-și poată lua rămas bun de la profesorul Dan Zaharia.

Profesorul Dan Zaharia a terminat Liceul pentru Industrie Alimentară din Galați, apoi Facultatea de fizică la Iași, iar din 1981 și-a dedicat viața sistemului de educație, devenind profesor pentru zeci de generații. Din 1989 a ajuns director al Liceului Tehnologic „Vasile Sav”, fiind cel care a făcut demersurile pentru înființarea a patru clase de informatică, din 1990, primele din Roman. În perioada 2004-2008 a fost și consilier local.

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • Ana Botezatu 7 ani ago

    Romanul a mai pierdut un”stejar”.. 😥 Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Om minunat! 🖤

  • Emi 7 ani ago

    Am trecut azi pe acolo,Dane,dar n-am avut putere sa intru ,sa te vad…..Vreau sa ramai in memoria mea asa cum te-am cunoscut:vesel,frumos,carliontat,bonom!Ramai cu bine,dragul meu coleg!