Roman, Neamț
Căutare site

Trupa Gong este pepinieră pentru actorii profesionişti

Amalia Popa şi Gabriela Șoltuz, două dintre membrele trupei, au devenit studente la actorie.

La trupa de teatru „Gong”, toamna se numără actorii. Două dintre membrele trupei au făcut, în această toamnă, pasul de la teatrul de amatori la teatrul profesionist. Amalia Popa şi Gabriela Șoltuz au fost admise la Facultatea de Arte, secţia Actorie, a Universităţii Hyperion din Bucureşti. Cu cele două proaspete studente, trupa de actori profesionişti proveniţi din pepiniera formaţiei romaşcane ajunge la trei membri, după ce Vlad Ianuş a fost admis, anul trecut, la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti.

După o experienţă de opt ani în teatrul de amatori şi o colecţie impresionantă de premii pentru interpretare la festivalurile de teatru pentru amatori, decizia Amaliei de a urma teatrul a gong1 - Amalia Popafost una firească. A jucat totul pe o singură carte. Deşi a absolvit liceul cu o medie foarte bună şi a trecut bacalaureatul cu o medie peste 9, care i-ar fi garantat admiterea la multe dintre universităţi, Amalia nu şi-a depus dosarul de înscriere la nicio altă facultate în afară de teatru, ca soluţie de rezervă. „Am avut curajul de a face doar ceea ce-mi place şi am avut norocul unor părinţi minunaţi, care m-au sprijinit să fac ceea ce mi-am propus”, a spus Amalia Popa. Ea a fost admisă la clasa maestrului Mihai Mălaimare. „Mă aştept la o experienţă interesantă, pentru care mă pregătesc de mulţi ani. Totdeauna mi-a plăcut să interpretez, să fiu pe scenă. Am început să joc teatru în clasa a V-a şi, cu timpul, a devenit dependenţă. Experienţa de la Gong a însemnat foarte mult pentru mine. Acolo am descoperit că îmi place ceea ce fac, am căpătat încredere în mine, m-a pregătit pentru ceea ce a însemnat examenul de admitere la teatru. Aştept să învăţ foarte multe în facultate, să mă cunosc, întâi, foarte bine pe mine, pentru că eu cred că acesta este primul pas pentru a fi un actor bun”, a spus Amalia Popa.

gong2 - Gabriela SoltuzStudentă deja în anul II la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, secţia română-spaniolă, Gabriela Șoltuz şi-a încercat puterile şi la teatru. A reuşit şi a fost admisă la clasa actriţei Maia Morgestern. „Voi urma în paralel cursurile celor două facultăţi, dar prima opţiune rămâne teatrul”, a spus Gabriela. Aflate la începutul unui drum care poate să le facă celebre, cele două viitoare actriţe au deja un plan. „Mi-ar place ca noi să putem juca din nou la Roman, ca actriţe profesioniste şi, de ce nu, să putem aduce la Roman spectacole în care să joace nume grele ale teatrului românesc”, a spus Amalia Popa.

„Pentru mine, reuşita celor două fete, care se adaugă performanţei lui Vlad Ianuş de anul trecut, reprezintă cea mai mare împlinire, dovada că ceea ce facem noi ca amatori este un lucru serios. Începutul lor ca actori va rămâne la Roman, în trupa Gong, unde s-au descoperit şi unde s-au contaminat de microbul teatrului. Zecile ore de repetiţii, spectacolele, festivalurile, au căpătat contur şi iată că, astăzi, putem spune că punem bazele unei trupe de actori profesionişti romaşcani”, a spus profesoara Cătălina Bostan, regizorul trupei „Gong”.

În aceste zile, uşa trupei este deschisă pentru elevii care se visează, peste ani, actori.

„Organizăm o sesiune de casting, pentru a înnoi trupa. Cei care doresc să ni se alăture trebuie, în primul rând, să iubească teatrul, să fie deschişi pentru a lucra proiecte în echipă, creativi şi dedicaţi”, a spus regizoarea Cătălina Bostan.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.