Prima paginăCultural

Trupa de teatru a Cercului Militar s-a desfiinţat

Dimensiune text

Membrii trupei de teatru s-au despărţit după 40 de ani de activitate neîntreruptă.

Trupa de teatru amator „Vasile Alecsandri” a Cercului Militar din Roman s-a desfiinţat. După 40 de ani de activitate, membrii trupei de teatru, care au ridicat în picioare spectatorii şi au fost aplaudaţi la scenă deschisă, îşi iau rămas bun de la scena care i-a consacrat şi pe care au iubit-o necondiţionat. Unii dintre actorii trupei de teatru „Vasile Alecsandri”, mai tineri, vor activa, în continuare, la Teatrul Municipal din cadrul Casei de Cultură. Aceştia nu au făcut altceva decât să schimbe bagheta regizorală a lui Gheorghe Colescu cu cea a lui Radu Vatavu. Ceilalţi, cu o vârstă respectabilă, au ales să privească meditativ la fotografiile în care au imortalizat scene din piesele în care au jucat şi să păstreze paginile de ziar în care s-a consemnat participarea trupei de teatru „Vasile Alecsandri” la diverse manifestări artistice din ţară şi din străinătate.

teatru 2„Trupa de teatru «Vasile Alecsandri» nu mai există. Cei mai tineri au migrat la Casa de Cultură. Ceilalţi, cum sunt Cornel Foghel, Georgel Ciortan ori Nicolae Ștenţel, s-au retras. M-am despărţit cu regret de această activitate, în care am investit toată priceperea mea, dar, în acelaşi timp, cu satisfacţia lucrului bine făcut. Ne-am bucurat de multe premii, de aplauze atât din partea specialiştilor, cât şi a spectatorului de rând, iubitor de teatru”, a spus regizorul Gheorghe Colescu.

Ultima reprezentaţie a trupei de teatru „Vasile Alecsandri” a avut loc anul trecut, în luna septembrie, când aceasta a participat la Festivalul Naţional de Teatru „Tanţa şi Costel” de la Medgidia. Piesa „Deşteapta pământului”, de Victor Ion Popa, în viziunea regizorală a lui Gheorghe Colescu, a adus trupei premiul I.

Actorii romaşcani, premiaţi la concursuri şi festivaluri 

În repertoriul formaţiei, Gheorghe Colescu a ales piese numai din dramaturgia românească: Aurel Baranga („Sfântul Mitică Blajinul”), Ion Luca Caragiale („Conu Leonida faţă cu reacţiunea”), Vasile Alecsandri („Piatra din casă” şi „Arvinte şi Pepelea”), Costache Negruzzi („Muza de la Burdujeni”), Victor Eftimiu („Inspectorul broaştelor”), Victor Ion Popa („Deşteapta pământului”), Dumitru Radu Popescu („Mama”), Radu F. Alexandru („Fuga”) şi alţii. Aceste spectacole au fost prezentate pe scena Cercului Militar, dar şi pe scene din ţară.

Trupa de teatru „Vasile Alecsandri” a câştigat premii importante. Pentru piesa „Muza de la Burdujeni”, de Costache Negruzzi, în regia artistică a lui Gheorghe Colescu, actorii romaşcani au fost răsplătiţi, în anul 2009, cu premiul „Draga Olteanu Matei”, la Festivalul Naţional de Teatru „Zimbrul de Piatra”, destinat actorilor neprofesionişti.

Actorii de aur ai Teatrului „Vasile Alecsandri” 

teatru 3Pentru Cornel Foghel, în vârstă de 80 de ani, teatrul a fost întotdeauna o formă de expresie artistică în care s-a regăsit cel mai bine. „Într-o seară de toamnă” a fost prima piesă de teatru care l-a avut ca protagonist pe Cornel Foghel. Fie că a jucat la fostul Teatru „Vasile Alecsandri”, care nu mai există astăzi, pe scena Casei de Cultură sau la Cercul Militar, întotdeauna rolurile primite au fost un consum şi o ardere interioară greu de cuantificat. Cornel Foghel a adunat aproape 30 de roluri, care l-au făcut unul dintre cei mai iubiţi şi remarcaţi artişti ai oraşului.

Elenei Stanciu Mintenaş i-au plăcut rolurile de compoziţie, pentru care a şi primit cele mai multe şi mari premii de interpretare, la gale ale teatrului de amatori, la concursuri naţionale sau la cele organizate între trupele de teatru ale cercurilor militare. „Scena m-a salvat, mi-a dat putere, m-a făcut mai bună, mai înţelegătoare cu oamenii. Teatrul este un bun exerciţiu pentru trup şi minte, face sufletul să vibreze, te invită să fii inventiv, creativ, stimulează interesul pentru reacţiile oamenilor, te face mai atent şi mai generos”, spunea, cu ani în urmă, Elena Stanciu Mintenaş.

De-a lungul timpului, Nicolae Ștenţel a adunat zece roluri, pe care le-a jucat cu multă plăcere. Rolurile primite, premiile obţinute alături de trupa „Vasile Alecsandri” a Cercului Militar, dar, mai ales, întâlnirile cu mari nume ale scenei româneşti i-au rămas vii în minte. „Pentru mine, a fost o onoare să stau pe scena Casei de Cultură alături de marii actori români Dem Rădulescu, Amza Pellea, Dumitru Solomon, Valentin Silvestru, Constantin Dinischiotu, Draga Olteanu Matei sau să fiu invitat cu trupa de teatru la Studioul «Casandra» din Bucureşti, pentru a susţine un spectacol”, a spus, recent, actorul.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • Horga Mihai 7 ani

    Mare păcat!…o lovitură greu de suportat pentru viața culturală a Romanului după demolarea criminală a clădirii frumoase de vis-a-vis de alt edificiu-cinematograful 23 August.Recunoștință fostei trupe de amatori cu conștiință profesională!

    • FrunzaVerde 7 ani

      ” Viata culturala a Romanului ” ?
      Ce vrea s a fie asta ? Cine zicea ca romascanii nu au umor ?

  • FRunzVerde 7 ani

    Teatrul este o forma arhaica, fara valoare in zilele noastre. E bine ca au plecat si speram sa se desfiinteze si cealalta .
    Pe vreme a lui Sofocle sau Roma antica , era o sfiriiala . Astazi tzopaitu’ si strigat la bec nu mai are valoare. Teatrul e un gen artistic mort.