Roman, Neamț
Căutare site

Trei persoane au ajuns la spital, în urma accidentului rutier de pe E 85 de lângă Săbăoani

Trei persoane au ajuns la spital, în urma accidentului rutier de pe E 85 de lângă Săbăoani

Miercuri, 25 iunie, în jurul orei 18:20, prin apel la 112, a fost anunțat un accident rutier pe DN 2 – E 85, în comuna Săbăoani, accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau cinci persoane, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț – Substația Roman și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

„Toate persoanele s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. O femeie de 35 de ani și doi copii, de 5 și 11 ani, au necesitat îngrijiri medicale. Cele trei persoane au fost asistate medical de echipajele de la SAJ și, ulterior, au fost transportate la CPU Roman. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, a precizat sergent major Clarisa Jinga, purtător de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în timp ce o tânără, în vârstă de 25 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe DJ 208, din direcția Pașcani către Săbăoani, ajunsă la intersecția cu DN 2 – E85, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de o tânără, în vârstă de 25 de ani, din județul Suceava.

„În urma impactului, ultimul autoturism ar fi fost proiectat într-un al treilea autoturism, care era oprit la intersecția cu DJ 207B, pentru a acorda prioritate. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto din Suceava și a altor două pasagere, cu vârste de 5, respectiv 11 ani, din același autoturism. Toți participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat inspector principal de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

Foto: ISU Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.