Prima paginăActualitateNeamt

„Trebuie să schimbăm mentalitatea balcanică pe care o avem”

Dimensiune text

Aceasta este opinia preşedintelui Forumului German, filiala Neamţ. Numărul etnicilor germani din Roman a scăzut de la 70, în 1995, la 40, în 2014.

Forumul German, filiala Neamţ, împlineşte, în acest an, două decenii de la înfiinţare. Este o structură a Forumului Democrat German din România, cu sediul la Sibiu – condus până de curând de Klaus Iohannis, preşedintele ales al României -, care reuneşte 200 de membri în întreg judeţul.

Dorinţa etnicilor germani de a se întâlni şi de a comunica au fost motivele pentru care vechi familii de etnici germani, dar şi simpatizanţi, vorbitori de limbă germană din judeţul Neamţ, s-au reunit în cadrul acestui forum. „Ne desfăşurăm activitatea într-un spaţiu închiriat din cadrul Colegiului Naţional «Calistrat Hogaş» din Piatra Neamţ. Acolo marcăm diverse evenimente, cum ar fi Fasching-ul, momentul care anunţă sărbătorile pascale, un carnaval asemeni Halloween-ului, de alungare a spiritelor rele. Ne întâlnim şi în prima săptămână din luna mai, când marcăm Muttertag – ul, adică ziua mamei, dar şi pe 3 octombrie, când sărbătorim Ziua Germaniei. O altă sărbătoare la care etnicii germani participă este ziua de Advent, o tradiţie ale cărei rădăcini se află în Germania. Cele patru duminici de Advent sunt marcate prin aprinderea a patru lumânări într-o coroniţă de brad”, a explicat Dan Matzner, preşedintele Forumului German, filiala Neamţ.

Numărul etnicilor germani din Roman a scăzut. „În 1995, filiala Neamţ a Forumului German număra 70 de membri din Roman. La acea vreme, organizam diverse manifestări şi schimburi culturale. În timp, numărul etnicilor germani s-a redus, ajungând, în prezent, la 40, incluzând şi membrii familiei, în principal persoane în vârstă. Tinerii au părăsit oraşul. Au plecat la studii şi nu s-au mai întors. Mai avem doar o singură supravieţuitoare a deportărilor, o doamnă în vârstă de 92 de ani”, a declarat profesoara Paula Odette-Müller Dogan, cadru didactic în Roman şi inspector şcolar de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ, descendenta unei vechi familii germane.

Candidatura lui Klaus Iohannis la preşedenţia ţării a fost primită cu speranţă de etnicii germani. „Știam că domnul Iohannis va candida la alegeri, dar opţiunile membrilor noştri nu au fost discutate. Schimbarea produsă trebuie să aducă o modificare a mentalităţii balcanice pe care o avem. Orientarea spre cultură va fi, cu siguranţă, un pas important care va duce la progresul societăţii noastre”, a mai spus preşedintele Forumului German, filiala Neamţ.

COMENTARII

WORDPRESS: 0