Polițiștii rutieri nemțeni au acționat vineri, 13 ianuarie, pe linia siguranței rutiere, cu precădere pentru verificarea legalității transportului rutier public de persoane, informează IPJ Neamț.
Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane, prin: verificarea deținerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto; verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente; respectarea capacităţii maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare; verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz; testarea cu aparatul etilotest a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport; valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului; depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane.
În urma activităților au fost verificate 52 autovehicule destinate transportului de persoane, fiind aplicate 19 de sancțiuni contravenționale. În cadrul acestei acțiuni, vineri, în jurul orei 08:00, pe Drumul Național 2, în localitatea Horia, polițiștii au depistat un conducător auto care conducea un microbuz și ar fi efectuat transport de persoane prin servicii regulate, transportând în plus doi călători, peste numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare. Totodată, acesta nu ar fi emis bilete de călătorie pentru un număr de patru persoane. Față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 9.000 de lei, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Comentarii