Transportatorii de persoane și de mărfuri, verificați marți de polițiști

HomeActualitate

Transportatorii de persoane și de mărfuri, verificați marți de polițiști

 

Marți dimineață, 3 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț și cei ai Biroului Rutier Piatra Neamț au desfășurat o acțiune, care a avut ca scop verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane. Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Neamț.

Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat peste 40 de autovehicule. În urma neregulilor constatate pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale, dintre care 7 pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și una conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

„Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să adopte o conduită preventivă în trafic, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren. Totodată, le recomandăm să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție atât în mijloacele de transport în comun cât şi în celelalte locuri prevăzute de legislația în vigoare”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.

 

Foto: IPJ Neamț

Comentarii

WORDPRESS: 0