Transportatori de persoane și de mărfuri, sancționați de polițiști

HomeActualitate

Transportatori de persoane și de mărfuri, sancționați de polițiști

În perioada 7 – 13 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au acționat pentru reducerea accidentelor cauzate de încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice de conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de marfă, acțiune desfășurată în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), informează IPJ Neamț.

În cadrul acțiunii, au fost verificate peste 100 de autovehicule destinate transportului public de persoane, fiind aplicate 42 de sancțiuni contravenționale. Au fost constate și sancționate zece fapte de neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, două abateri constatate la funcționarea aparatului tahograf, două de nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, o sancțiune pentru deficiențe tehnice, precum și o sancțiune pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Au mai fost aplicate două sancțiuni pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, două sancțiuni referitoare la lipsa unor documente ale vehiculului, precum și 22 de sancțiuni pentru alte abateri de la normele rutiere.

De asemenea, în cadrul acțiunii, au fost verificate 260 de autovehicule destinate transportului public de marfă, pentru neregulile constatate fiind aplicate 237 de sancțiuni contravenționale.

Dintre acestea, 23 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 46 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 16 pentru abateri constatate la funcționarea aparatului tahograf, 12 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, patru pentru utilizarea incorectă a aparatului tahograf și șapte pentru deficiențe tehnice,

Totodată, au mai fost aplicate trei sancțiuni pentru fixarea necorespunzătoare a mărfurilor, nouă pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, opt pentru lipsa unor documente ale vehiculului, una referitoare la lipsa unor documente ale operatorilor de transport și 105 sancțiuni pentru alte abateri de la normele rutiere. Totodată, au mai fost dispuse șase imobilizări pentru deficiențe tehnice, au mmai precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

Foto: IPJ Neamț

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0