HomeNeamt

Tragedie la Ambulanță

Un șofer de la Serviciul Județean de Ambulanță a fost găsit împușcat în cap cu o armă de vânătoare. Polițiștii urmează să stabilească dacă a fost vorba de sinucidere sau dacă arma s-a descărcat accidental. Șoferul era căsătorit și avea doi copii.

 

 

Miercuri, 17 aprilie, cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Neamț au avut un adevărat șoc în momentul în care s-au deplasat să acorde primul ajutor unei persoane. Când au ajuns la fața locului, au constatat că era vorba despre un coleg care a fost găsit împușcat în cap. Bărbatul a fost găsit în curtea casei chiar de către soția lui.

 

Accident sau sinucidere?

 

Miercuri, în jurul orei 11.30, o persoană a solicitat, la serviciul de urgență 112, ajutor pentru o persoană care zăcea în fața casei, în orașul Bicaz, într-o baltă de sânge. Cadrele medicale de la SJA care au ajuns la fața locului au constatat, șocate, că este vorba de un coleg de-al lor, în vârstă de 56 de ani și care lucra de aproape opt ani ca șofer pe ambulanță. Soția sa a fost cea care l-a găsit, după care a fugit la un vecin care a sunat la 112. „Pur și simplu, suntem șocați de ceea ce s-a întâmplat și nu ne putem explica în niciun fel acest eveniment tragic. Nu știm dacă a fost un accident sau o sinucidere, dar colegul nostru era complet desfigurat și suferise leziuni incompatibile cu viața. Știam că deține legal o armă de vânătoare și că era un vânător pasionat. Ba, chiar, obișnuia să ne povestească despre partidele de vânătoare la care mergea. Iubea foarte mult animalele, se ducea în pădure și le lăsa mâncare. Era un om foarte gospodar și se purta extrem de atent cu pacienții”, a declarat medicul Letiția Damoc, managerul SJA.

Bărbatul avea doi copii care au terminat facultatea și lucra ca șofer la substația de ambulanță Bicaz. „Nu înțelegem ce s-a întâmplat, pentru că nu știm să fi avut probleme care să-l facă să-și pună capăt zilelor, dar orice om are un declin. Pe linie profesională, nu avea niciun motiv. Serviciul de Ambulanță se va reorganiza și își va pierde personalitatea juridică, dar asta nu l-ar fi afectat în niciun fel. Nici în familie nu știm să fi avut probleme. El ar fi urmat să intre în tură miercuri seară”, a mai spus medicul Letiția Damoc.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, urmând a se stabili dacă o fost vorba de un accident sau despre o sinucidere.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]
[sam_ad id=”130″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 0