Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bacău au dispus marți, 11 aprilie, reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc, informează DIICOT.
Măsura a fost dispusă după ce, la aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău, împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, au prins în flagrant inculpatul, în cadrul unei acțiuni desfășurate în județul Neamț, în timp ce deținea în scopul comercializării cantitatea de aproximativ 200 de grame de droguri de mare risc (amfetamină și 3-CMC).
Ulterior, în urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate două pistoale și o pușcă cu lunetă tip carabină, supuse autorizării, sumele de 3.250 de lei, 155 de euro și 50 de lire sterline, peste 70 de grame de substanță, sub formă de cristale, ce conține 3-CMC, un cântar electronic, punguțe tip zip-lock și alte obiecte folosite la porționarea, ambalarea și administrarea drogurilor. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna ianuarie 2023, inculpatul a introdus pe teritoriul României droguri de mare risc în scopul comercializării, consumatorilor de pe raza județelor Neamț, Bacău și Iași. În cursul zilei de 12 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Facem precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, mai arată comunicatul DIICOT.
Comentarii