Sărbătoarea evocă un moment de seamă petrecut în ultimul an de viaţă pământeană a lui Iisus.
Joi, 6 august, are loc una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: Schimbarea la faţă a lui Iisus Hristos – sau Probojenia, după denumirea slavă. Sărbătoarea aduce aminte de revelaţia strălucirii divine a lui Hristos pe Muntele Tabor. Din Sfânta Scriptură aflăm că sărbătoarea evocă un moment de seamă petrecut în ultimul an de viaţă pământeană a lui Iisus.
Biblic, Schimbarea la faţă a avut loc înainte de intrarea lui Iisus în Ierusalim şi de răstignire. De fapt, în acel moment, spun teologii, pentru Hristos nu a însemnat nicio schimbare din punct de vedere fizic. Schimbarea s-a produs în conştiinţa apostolilor, care, pentru o perioadă limitată de timp, au primit puterea de a-l vedea pe Învăţătorul lor aşa cum era el de fapt, strălucind în lumina cea veşnică.
Această sărbătoare are ca origine momentul sfinţirii unei biserici zidite de împărăteasa Elena, pe muntele Taborului, în secolul IV. Generalizarea sărbătorii în Imperiul Bizantin a avut loc în secolul al VIII-lea după Hristos, iar în Occident această sărbătoare a cunoscut o largă răspândire după hotărârea luată de Papa Calist al III-lea, drept mulţumire pentru victoriile obţinute de cruciaţi asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.
Considerată prima mare sărbătoare din postul Adormirii Maicii Domnului, Schimbarea la faţă a Domnului face parte din ciclul minunilor săvârşite de Iisus Hristos, fiind celebrată în toate bisericile creştine răsăritene. O altă semnificaţie destinată oamenilor este aceea a datoriei lor creştine de a se schimba la faţă, cu referire la faţa spirituală, a sufletului. Tradiţia populară spune că în această zi nu este bine să te cerţi şi nici să fii certat, deoarece aşa vei fi tot anul. Este bine de evitat călătoriile în această zi, pentru că, spune tradiţia, te vei rătăci. Este singura zi din postul Sfintei Marii când se poate mânca peşte. Dacă vor posti, femeile însărcinate vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi.
Sărbătoarea marchează, totodată, cumpăna dintre vară şi toamnă. Dacă în această zi vremea este însorită, vom avea, spun bătrânii, o toamnă îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, vom avea parte de o toamnă mohorâtă şi o iarnă aspră, cu multă zăpadă.
131 de ani de la sfinţirea Bisericii „Schimbarea la faţă” din Roman
Biserica „Schimbarea la faţă” din incinta cimitirului romaşcan a fost construită pe locul unei capele, din fonduri adunate de la enoriaşi şi cu ajutorul unei subvenţii din partea Primăriei Roman.
Piatra de temelie a bisericii a fost aşezată pe 9 martie 1883, în vremea episcopului Melchisedec Ștefănescu, motiv pentru care lăcaşul de cult a primit şi hramul „Sfinţii 40 de mucenici”. Un an mai târziu, episcopul Melchisedec a oficiat slujba de sfinţire a lăcaşului de cult.
Hramul principal, respectiv „Schimbarea la faţă”, i-a fost atribuit lăcaşului de cult ca urmare a faptului că în Roman se organiza un târg, vestit în toată Moldova, care se desfăşura în fiecare an, la această dată, pe platoul din jurul cimitirului. În cimitirul romaşcan şi-au găsit odihna veşnică, de-a lungul anilor, eroii români din cele două războaie mondiale, dar şi multe personalităţi ale Romanului – preoţi, medici şi avocaţi, deputaţi şi senatori, profesori şi pictori.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol