Modernizarea drumurilor comunale a fost una dintre promisiunile făcute de primari din dorința de a convinge electoratul. Finanțările greoaie și schimbările legislative au însemnat adevărate obstacole, pe care primarii nu le-au anticipat. După 22 de ani, există comune fără nici un metru de asfalt pe drumurile comunale.
Astfel, în 22 de ani, modernizarea drumurilor comunale din jurul Romanului se află în diverse etape. Nici o comună nu a reușit să asfalteze jumătate din rețeaua de drumuri comunale, iar unele abia dacă au un kilometru sau două de covor asfaltic. Altele nu au nici un metru de drum modernizat, iar în alte cazuri reușita autorităților locale constă abia în aprobarea unui proiect pentru cîțiva kilometri de asfalt. Dacă în 22 de ani s-a turnat asfalt, în unele comune, doar pe doi kilometri de drum comunal, modernizarea a încă opt kilometri s-ar realiza în aproape 90 de ani. Cu alte cuvinte, planul unora dintre autoritățile locale ca sătenii să aibă drumuri ca la oraș va rămîne o dorință.
Comuna Gherăești, în topul comunelor asfaltate
În comuna Gherăești s-au asfaltat 12,5 kilometri de drum comunal, iar în comuna Ion Creangă – 12 kilometri. Dintr-o rețea de drumuri comunale și județene întinsă pe 70 de kilometri în comuna Ion Creangă, 45 de kilometri sînt drumuri comunale și 25 kilometri sînt drumuri județene. „În opt ani am reușit să asfaltăm 12 kilometri de drum comunal, șapte kilometri în satul Ion Creangă și cinci kilometri în satul Averești„, a precizat Petru Prichici, primar al comunei Ion Creangă din anul 2000.
Comuna Cordun are 8,8 kilometri de drum comunal asfaltat, în satele Pildești, Simionești și Cordun. „Nu există asfalt pe drumurile sătești, care se întind pe 40 de kilometri„, a spus Adrian Diaconu, primar al comunei Cordun.
Comuna Tămășeni are o rețea totală de 63 de kilometri de drumuri, din care 53 de kilometri de drumuri comunale și zece kilometri de drumuri județene. Din totalul drumurilor comunale, doar doi kilometri de drum sînt acoperiți cu asfalt, cîte un kilometru în fiecare sat component al comunei – Adjudeni și Tămășeni. Proiectele de asfaltare a drumurilor, inițiate de primarul Ironim Andrici, la conducerea administrației în perioada 1992 – 1996 și 2000 – 2012, nu au convins ministerele unde au fost depuse pentru a primi finanțare.
Primii kilometri de asfalt din comunele Bahna și Stănița, în lucru
Lucrările la primii 2,5 kilometri de asfalt din comuna Bahna sînt aproape de finalizare. „Pe drumul Urzici – Țuțcanii din Vale se toarnă ultimul strat de asfalt. Este prima porțiune de drum modernizat după 22 de ani, dintr-un total de 67 de kilometri de drumuri comunale„, spune Liviu Ploșniță, primar al comunei Bahna din 10 iunie anul acesta.
Și în comuna Stănița se lucrează la asfaltarea a șapte kilometri de drum, lucrările fiind în diverse stadii de execuție. „Nu avem finalizat nici un kilometru de asfalt. În satul Todireni s-a pus asfalt, în 2008, pe un kilometru de drum, doar primele două straturi. În prezent se lucrează la aplicarea primului strat de asfalt pe o distanță de șase kilometri de drum – trei în satul Veja și trei în satul Poienile Oancei. Sperăm să obținem finanțarea pentru toate proiectele de asfaltare începute„, spune Laurențiu Bebi Todireanu, primarul comunei Stănița. Refacerea drumurilor județene și comunale din comuna Stănița înseamnă modernizarea lor pe o distanță totală de 84 de kilometri, din care 12 kilometri sînt drumuri județene.
Comune fără nici o palmă de asfalt
Comuna Ruginoasa este una dintre unitățile administrativ teritoriale fără nici un metru de asfalt pe drumurile comunale. „Avem un proiect de asfaltare cîștigat. Dacă nu ne-am fi desprins de comuna Dulcești nu am fi putut spera la asfalt. Proiectul cîștigat este o mare realizare pentru noi„, a precizat Nicu Chirilă, primar al comunei Ruginoasa din 2008.
Comuna dispune de o rețea totală de 30, 7 kilometri de drumuri, din care 27 de kilometri sînt drumuri comunale, iar 3,7 kilometri sînt drumuri județene.
Printre comunele unde se circulă încă pe drumuri de pămînt pe drumurile comunale se numără Bozieni, Pîncești, Poienari, Valea Ursului și Văleni.









Pai in Cordun cum sa existe asfalt? Asfaltul care este a fost turnat acum cativa zeci de ani. Domnul primar (caruia vad ca ii prieste foarte bine) a avut grija sa intermedieze construirea unei fabrici de asfalt in Cordun (cu promisiunea care populatie ca va asfalta). Promisiunea a ramas, drumul tot prafuit, probabil domnul primar a bagat ceva bani la buzunar (destul de multi). Mai nou am vazut ca domnul primar, fara nici o jena, vinde sau concesioneaza drumurile publice, baltile si zeci de hectare de teren comunale fara ca macar populatia sa cunoasca acest lucru. A se vedea zona baltii de la Simionesti unde a disparut fara urma un drum comunal, o parte din balta si cateva zeci de hectare teren de pasunat. Doar domnul cu asfaltul trebuia sa se extinda ca na …. O sa va treziti intr-o zi, stimati corduneni ca nu o sa mai aveti decat terenul din curti, daca nu luati nici o masura. Mai nou in loc sa se dea locuri de case la tineri s-a mai concesionat sau vandut o bucata de teren (tot pasune comunala). Pentru o fabrica de boltari. Oare cordunenii nu o sa se trezeasca niciodata??? Sau va fi prea tarziu. Cati bani intra in comuna aia de la Petrotub, Danubiana chiar nu se poate investi deloc?? Felicitari primarilor care au facut ceva pentru comuna si rusine celorlati.
Si la comuna Secuieni sunt drumuri pe care nu poti sa mergi daca ploua , dar cine sa aiba girja lor ca alesul sa spunem in ghilimele alesul comunei ca stie el cum a fost ales nu are timp pentru asa ceva , dar o sa vine timpul pentru toate.
Din lista comunelor cu sate neasfaltate lipseste comuna TRIFESTI! S-a promis asfalt la Miron Costin, dar dupa alegeri s-a uitat imediat de promisiune.
Da dar cei doi edili sunt veri si nu poate unul mai mult decat altul, bine ca cel de la Trifesti are ami multa stofa de primar ca cel de la via Secuieni ,
Nu stiam ca exista intre ei o relatie de rudenie…oricum, sunt toti o apa si-un pamant. Umbla numai dupa voturi!
Da dar cel de la Trifesti este mai cu mult bun simt , cel de la Secuieni e numai ingamfat si atita si mai umbla si cu treburi ……… stie el ce fel de treburi
Ce fel consateanule ? acelea pe care le stie toata lumea si nu spune nimeni nimic?