Tombolă cu premii pentru colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice

HomeActualitate

Tombolă cu premii pentru colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice

 

În perioada 4 – 7 octombrie, Primăria Municipiului Roman și Serviciul Local de Colectare Neamț oferă cetățenilor servicii gratuite de colectare a deșeurilor electrice, campanie care este susținută de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec. Acțiunea își propune protejarea sănătății și a mediului în care trăim, precum și conștientizarea importanței colectării aparatelor electrice vechi sau stricate, informează Primăria Roman.

Astfel, în perioada 4 – 7 octombrie, cetățenii din Roman au ocazia să scape corect de deșeurile de echipamente electrice și electronice, trimițându-le la reciclare. Zilnic, în perioada menționată, între orele 9.00 și 17.00, trei puncte de colectare provizorii îi așteaptă pe cetățeni să aducă aparate electrice și electronice, becuri sau baterii, spre a fi colectate selectiv și trimise la reciclare. Aceste puncte de colectare vor fi amenajate în următoarele locuri din oraș: zona Complexului Abator, strada Ștefan cel Mare – vis-a-vis de Banc Post și strada Ecaterina Teodoroiu – Piața Smirodava.

De asemenea, cetățenii pot să aducă aparate electrice și electronice, becuri sau baterii, la mașina de colectare care va circula prin oraș în perioada acțiunii. În plus, se vor prelua gratuit deșeurile de echipamente electrice și electronice direct de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție, în urma comenzilor de preluare plasate de cetățeni la TelVerde 0800 444 800, număr apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, disponibil zilnic între orele 9.00 – 17.00.

Fiecare cetățean care se va debarasa de aparatele electrice vechi sau stricate în cadrul acestei acțiuni de colectare va participa la o Tombolă cu Premii, constând în aparate electrice și electrocasnice noi: 4 mașini de călcat, 3 truse accesorii scule și un mixer. Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc sâmbătă, 7 octombrie, ora 17.30, la sediul Primăriei municipiului Roman.

Serviciul Local de Colectare Neamț, prin numărul apelabil gratuit TelVerde 0800 444 800, asigură permanent preluarea gratuită a deșeurilor electrice grele sau voluminoase, direct de la domiciliu, sediu de firmă sau instituţie, prin simpla programare telefonică. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare.

„În Europa, prima țară care a dezvoltat și implementat un sistem de colectare și reciclare a deșeurilor electrice a fost Elveția, în 1991. În România, obligativitatea colectării deșeurilor electrice a venit o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, respectiv în 2007. Colectarea și reciclarea deșeurilor electrice au ca obiective protecția mediului și a sănătății cetățenilor. Deşeurile electrice au în structura lor componente non-biodegradabile, ce conţin substanţe toxice. Ajunse la groapa de gunoi sau în natură, aceste substanţe poluează solul, aerul şi apa, afectând negativ mediul și sănătatea”, precizează un comunicat al Primăriei Roman.

Informații suplimentare despre colectarea deșeurilor electrice pot fi obținute accesând următoarele adrese web: www.rorec.ro , www.colecteaza.ro , www.facebook.com/asociatiarorec.ro .

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0