Recenta apariţie editorială – „Viaţă şi patriotism” – semnată de Iosif Antal, din Butea, se constituie ca o realizare livrescă, originală, însumînd în ea şi atribute de hronic local sau jurnal de familie şi structură de almanah sau mărturisiri spuse de pe „prispa casei” şi epigonism social sau „carte de învăţătură”, morală pentru sătenii aşezării. O carte care cuprinde în ea un atrăgător îndemn de a preţui pînă la sanctificare şi cerul, cu aura lui Dumnezeiască, şi pămîntul vieţuirii noastre frumoase, reduse aici la aşezarea „fără pereche” numită Butea. Pentru autor, această fărîmă socială te învăluie, te opreşti lîngă ea şi-ţi cere să i te dăruieşti asemenea acelui „adscriptum glebi” feudal, sau a acelor rădăcini sănătoase, înfipte adînc în ţărîna locului. Relaţia meleaguri-oameni-ataşament-istorie este modelul existenţial al comunei, exclamat de către autor în toate paginile volumului.
Pentru Iosif Antal, ultima jumătate de secol a satului său natal e o deteriorare a acestuia, cînd mai acută, cînd mai ascunsă şi ajunsă pînă la un azi al dezamăgirii, ca într-o preluare a epigonismului eminescian. Nu e un regret în faţa trecerii fireşti a „zăpezilor de an”, ci o revoltă mereu vie, împotriva durităţii evenimentelor istoriei a ultimelor decenii, la care a luat şi el parte şi pentru care s-au plătit „cote” absurde de sînge. De peste tot emană un patriotism patriarhalic, o preţuire a oamenilor acelor locuri, o revoltă împotriva „năvălirilor” din afară şi o speranţă sănătoasă într-un timp al lui mîine, cînd „porţile cetăţii” se vor ridica din nou, proteguitoare. Opusul lui Antal are o structură diversă şi atrăgătoare, ceea ce îl face să fie parcurs cu mult interes, dar, în acelaşi timp, şi greu de încadrat bibliofilic.
La început, pare a fi o plachetă de poezii, dar, după cîteva creaţii în versuri, începe şi seria unor tablete în proză, care nu sînt de sine stătătoare, ci se corelează, de cele mai multe ori, cu versificările imediate. Un colaj lirico-documentaric, pe parcursul căruia se intercalează, de minune gîndite şi bine puse la locul lor, numeroase ilustraţii în alb-negru şi color. E o realizare livrescă „stereofonică”, ce nu se lasă din mînă decît după parcurgerea ultimei pagine a coperţilor. O „suită pentru raţiune, afectivitate şi ecran”, care, prin polivalenţa ei „instrumentală”, înfioară întreaga fiinţă a cititorului şi în succesiunea căreia zăbovirea este mai atentă la evocarea personalităţii de excepţie a actorului Ludovic Antal – fost, la începuturi, elev al Liceului „Roman-Vodă” – precum şi la reconstituirea acelui tulburător ce surprinde „răzmeriţa” buteană, antidictatorială, din 1949. Sînt două pagini superlative, nu numai ale volumului de lîngă noi, ci, în mod deosebit, ale existenţei contemporane, a aşezării Butea, două trăiri dramatice, una pe o scenă învăluită de cortina teatrului, iar cealaltă – pe acea înăbuşită de faldurile sumbre ale unei deveniri istorice.
Poezia lui Iosif Antal e o spovedanie lirică, încărcată de autenticul local şi sinceritatea trăirilor sale. E o singularizare, nu atît a unui crez poetic, cît, mai ales, a dorinţei autorului de a sta direct de vorbă cu noi. Și pentru el, prima trăire devine de îndată şi prima rostire, rotunjită uneori, în exprimarea luată parcă dintr-un letopiseţ: „Eu, Iosif Antal, autorul acestei cărţi”. Un „eu” preocupat de moralitate şi înţelepciune, pentru care: „a fi bogat” înseamnă „să ai în cap cultură”. Ruralitatea lui existenţială adaugă, alături de cultul Dumnezeirii, şi pe acel al naturii, al unei naturi concentrice, pornită de la vîlcelele din marginea satului şi terminată cu o îndrăgire a „salcîmului” singuratic. Ne aflăm astfel într-o altă „Insulă a lui Euthanasius” învăluită de izolare şi dominată de clorofilă, un „spaţiu natural” care, spre deosebire de celălalt, aici este populat pînă la totalitate numai de „oameni-eroi”. Oameni pentru care vieţuire înseamnă patriotism, iar Patria – dăruirea acestora prin muncă şi spiritualitate, nu căutînd colonadele de glorii ale lumii, ci rămînînd statornici între haturile sacre ale satului lor de baştină.
de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna ianuarie 2003






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol