Tineri reținuți de polițiști, după spargerea locuinței unei bătrâne din Roman

HomeActualitate

Tineri reținuți de polițiști, după spargerea locuinței unei bătrâne din Roman

Luni, 4 octombrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au continuat cercetările efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind identificate și depistate persoanele bănuite de comiterea faptei, doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 18 ani, ambii din Roman, informează IPJ Neamț.

Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constatat că, la data de 8 septembrie, cei în cauză ar fi pătruns, prin forțarea ușii de acces, în locuința unei femei, în vârstă de 85 de ani, din Roman, de unde ar fi sustras 500 de lei. În baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore. Marți, persoanele în cauză urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0