Pentru județul Neamț s-au alocat sub 100 de tichete în programul „Rabla”.
În perioada 19 – 21 iunie 2013, în funcție de cererile depuse de colectori și de deconturile făcute de aceștia, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a distribuit toate tichetele alocate persoanelor fizice și a publicat pe site-ul instituției (www.afm.ro) situația distribuirii tichetelor pe fiecare colector. Decizia a fost luată pentru a elimina orice suspiciune cu privire la modul de distribuire a acestora.
Astfel, pentru județul Neamț s-au alocat 91 de tichete, din care numai 26 pentru zona Romanului. Administrația Fondului pentru Mediu mai precizează că sesiunea de depunere și validare a dosarelor pentru persoanele juridice, inclusiv instituțiile publice care doresc să beneficieze de cele 3.000 de tichete care le sunt alocate prin Programul „Rabla”, este deschisă în prezent.
Termenul limită de depunere a dosarelor este 31 august 2013. În termen de cel mult 45 de zile, cei care doresc să-și achiziționeze un autovehicul și dețin un tichet valoric îl pot depune la producătorul/dealerul auto acceptat în program, fără a depăși termenul de 20 noiembrie 2013. Termenul de valabilitate a notei de înscriere pentru achiziționarea unui autovehicul nou de la un producător/dealer validat este de cel mult 90 de zile lucrătoare de la emitere, fără a se depăși însă data de 20 noiembrie 2013.
Cei interesați pot consulta Ghidul de finanțare al Programului „Rabla”, pentru mai multe detalii, precum și lista cu producătorii/dealerii validați, pe site-ul AFM. În acest an, se va utiliza un singur tichet valoric pentru achiziționarea unui autovehicul nou, față de până la trei tichete, câte se utilizau în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, față de 3.800 lei, cât valora în 2012.
La prima de casare de 6.500 de lei se poate adăuga câte un eco-bonus, în valoare de 500 de lei, dar nu mai mult de două eco-bonusuri cumulate, pentru fiecare din următoarele caracteristici ale autovehicului nou achiziționat: se încadrează în norma de poluare Euro 6, generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 grame/kilometru sau are sistem de propulsie hibrid.
[sam id=”3″ codes=”true”]





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol