Roman, Neamț
Căutare site

Test dificil pentru directorii de şcoli şi licee

Inspectorul general Viorel Stan trebuie să identifice alternative pentru scăderea cheltuielilor bugetare.

Unităţile de învăţământ din Roman se plâng că nu se pot încadra în fondul de salarizare.

„Numărul de norme pentru personalul nedidactic şi didactic auxiliar este mai mic cu şase norme în şcoala noastră. Nu ar fi existat niciun motiv să fie tăiate norme. În ceea ce priveşte personalul didactic, nu ne încadrăm în fondul de salarizare. Nu putem comasa clasele. Sunt clase cu peste 26 de copii. Pentru a le comasa, ar însemna să facem clase de peste 30 de copii, dar nu ne permite legea. Nu ne încadrăm în fondul de salarii deoarece 90% dintre cadrele didactice sunt cu gradul didactic I, cu vechime, situaţie care face ca salariile să fie peste fondul de salarizare de care dispunem”, a precizat profesoara Maria Campău, directorul Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” din Roman.

Conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Neamţ spune că directorii de unităţi de învăţământ trebuie să identifice alternative pentru scăderea cheltuielilor bugetare.

„Prin comasarea claselor, numărul profesorilor se reduce la jumătate. Directorii pot renunţa la profesorii pensionari, care ar putea fi menţinuţi doar la plata cu ora. Convingerea mea este că finanţarea per elev se va modifica şi acest lucru va debloca pe alocuri situaţia. Pe de altă parte, aşteptăm un ordin de ministru prin care se va putea face transferul de personal nedidactic şi didactic auxiliar care este vizat să plece. În opinia mea, din acest moment directorii devin cu adevărat manageri. Nu inspectorul general taie norme, ci directorul trebuie să găsească soluţii la problemele pe care le are şcoala. Inspectorul general se ocupă doar de control şi de examenele naţionale”, a precizat profesorul Viorel Stan, inspector şcolar general al ISJ Neamţ.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. cd

    Una se spune in presa alta este in scoli, elevi ba, norme da , auxiliar destul de mult . Verificati ca sa va convingeti!!!!!!!!!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.