Tranzacţia imobiliară vizează 59,8 hectare de teren ce vor fi achiziţionate de municipiul Roman de la comuna Cordun.
Municipiul Roman va cumpăra terenul de la staţia de captare care se află pe teritoriul comunei Cordun, după mai multe negocieri între reprezentanţii celor două unităţi administrativ-teritoriale. În luna februarie a acestui an, primarul municipiului Roman spunea că nu-şi permite să achiziţioneze cele peste 60 de hectare de teren din zona staţiei de captare de la Pildeşti – Simioneşti, dar în următoarea şedinţă de Consiliu Local Roman se va pune în discuţie un proiect de hotărâre privind tranzacţia imobiliară.
„Am ajuns la un preţ de 75 de eurocenţi pentru un metru pătrat, iar plata terenurilor se va face în trei ani”, a declarat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Primele discuţii despre achiziţionarea acestor terenuri au demarat în urmă cu un an. În urmă cu câteva luni, consilierii locali ai comunei Cordun au aprobat şi o valoare a tranzacţiei, de peste 1,2 milioane de lei, dar reprezentanţii Primăriei Roman au considerat că suma este prea mare.
„Atunci nu era vorba despre toată suprafaţa, în momentul în care ni s-au cerut cei 1,2 milioane de lei. Acum s-a terminat cu cadastrarea întregii suprafeţe şi vom achiziţiona 59,8 hectare de teren”, a precizat primarul municipiului Roman.
Suma totală pe care o va plăti Primăria Roman pentru cele aproape 60 de hectare de teren va fi de două milioane de lei.
Nevoia de achiziţionare a acestei suprafaţe de teren a fost evidenţiată tot mai mult, în ultima vreme, în condiţiile în care doar 45 din cele 90 de puţuri de captare sunt funcţionale, iar Administraţia Naţională Apele Române nu a avut banii necesari pentru a efectua lucrările de decolmatare aferente. După ce va cumpăra terenul, administraţia locală de la Roman intenţionează să facă demersuri pentru rezolvarea problemei.










pretul este exagerat.basescu a cumparat la nana [cel mai bun pamant agricol din romania]cu 0,33 euro/m2 [3000 euro=1 ha] iar primaria roman cumpara cu 0,75 euro /m2.cred ca afacerea este dubioasa ,care va fi anchetata de D.N.A.