Primăria Roman nu va mai cumpăra terenurile aferente staţiei de captare a apei de la Simioneşti – Pildeşti.
După discuţii şi negocieri care au durat mai bine de un an, Primăria Roman nu a ajuns la o înţelegere cu Primăria Cordun în ceea ce priveşte cele aproximativ 65 de hectare de teren de pe care se face captarea apei care ajunge în casele romaşcanilor. Ultima mutare a fost a Primăriei Cordun, consilierii locali de acolo fiind cei care au aprobat preţul pe metru pătra,t propus de evaluator, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local.
„Este un preţ prea mare pentru noi, ne cer între 1,2 şi 1,5 milioane de lei. Mă aşteptam să ne ceară în jur de 800.000 de lei. Prin urmare, nu cred că vom cumpăra terenul”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Nevoia de achiziţionare a acestei suprafaţe de teren a fost evidenţiată tot mai mult, în ultima vreme, în condiţiile în care doar 45 din cele 90 de puţuri de captare sunt funcţionale, iar Administraţia Naţională Apele Române nu a avut banii necesari pentru a efectua lucrările de decolmatare aferente.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol