Prima paginăSport

TCE 3 Brazi a ocupat locul al treilea la Cupa Unirii

Dimensiune text

Lidera campionatului municipal de minifotbal din Roman a învins cu 2-0, la lovituri de departajare, după ce a fost 4-4 la finalul perioadei regulamentare de joc.

La ediţia a patra a turneului de minifotbal de la Iaşi, Cupa Unirii, Romanul a fost reprezentat de TCE 3 Brazi, lideră în campionatul Diviziei A al municipiului. Echipa romaşcană nu s-a făcut de râs. A fost foarte aproape de calificarea în finala mare, dar a fost nevoită să joace în finala mică.

„Cupa Unirii la minifotbal este o competiţie organizată de Federaţia Româna de Minifotbal. S-au înscris 21 de echipe din toata ţara, printre care şi a noastră. Deşi au participat echipe foarte puternice şi cu tradiţie, iar noi am fost consideraţi out-sideri, am reuşit o performanţă unică pentru minifotbalul romaşcan: câştigarea locului al-III-lea în cadrul competiţiei, după Design Construct Braşov şi Railex Suceava. Echipa TCE 3 Brazi a întâlnit, în Grupa E, echipele Railex Suceava, Auto Driver Iaşi, Porto Galaţi. În optimi şi sferturi, etape eliminatorii, am învins Lis Affair Tomeşti, câştigătoarea primelor două ediţii ale Cupei Unirii, respectiv Porto Galaţi. În semifinală, am ţinut piept echipei Design Construct Braşov, câştigatoarea actuala a Cupei, timp de 40 de minute, scorul fiind 0-0. Am pierdut  la loviturile de departajare. Cu toate acestea, ne-am calificat în finala mică a Cupei Unirii şi am jucat contra echipei Consiliului Judeţean Buzău, deţinătoarea Cupei Romaniei la minifotbal. La finalul celor 40 de minute regulamentare a fost 4-4. Au urmat loviturile de la 7 metri. Noi am înscris de două ori, n-am primit gol şi, implicit, ne-am clasat pe locul al III-lea”, a declarat Cătălin Vîrgă, preşedintele echipei nemţene.

Bucurie

Cătălin Vîrgă (preşedintele echipei TCE 3 BRAZI): „Sunt foarte mulţumit de performanţa echipei mele, aceea de a câştiga locul al III-lea în cadrul Cupei Unirii Iaşi 2014, competiţie la nivel naţional, la care au participat echipe cu renume şi experienţă în minifotbalul românesc. În primul rând, vreau să mulţumesc sponsorului echipei, holdingului TCE 3 BRAZI, care a crezut de la început în proiectul meu şi fără a cărui susţinere această echipă nu ar fi existat. Am apelat la ei cu încredere, ştiind că susţin tot ceea ce înseamnă perspective şi dezvoltarea armonioasă a tinerelor talente în orice domeniu. De asemenea, vreau să mulţumesc organizatorilor Campionatului de minifotbal din Roman, Radu Ghiorghian şi Ozcan Aksoy, pentru toată susţinerea acordată. Ultimii, dar cei mai importanţi, cărora vreau să le mulţumesc, sunt autorii acestei performanţe, membrii echipei, tineri ambiţiosi, entuziaşti, muncitori şi dornici de performanţă: Dan Dumitriu (desemnat cel mai bun portar din cadrul turneului Cupei Unirii Iaşi 2014), George Antofie (portar), Marius Diaconu (fundaş), Bogdan Tiron (fundaş), Iulian Mătase (fundaş), Georgian Agu (fundaş), Bogdan Catargiu (mijlocaş), Dragoş Catargiu (mijlocaş), Ciprian Bucovanu (mijlocaş), Marius Cacicovschi (mijlocaş), Ionuţ Biru (mijlocaş), Constantin Aeroaiei (mijlocaş), Marius Ungureanu (atacant), Cristi Rîşcu (atacant) şi staff-ului tehnic Lucian Vîrgă (manager) şi Alexandru Neagu (preparator fizic)”.

COMENTARII

WORDPRESS: 0