Numeroase produse traţionale pot fi admirate şi cumpărate din Pietonal. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia pentru Antropologie Urbană Roman, Primăria Roman şi Asociaţia Meşterilor Populari din ţinutul Neamţului.
A V-a ediţie a târgului de Gustar a debutat vineri dimineaţă, în Pietonalul Ștefan cel Mare. Este al doilea an în care Târgul de Gustar se organizează în acest loc, iar autorităţile speră ca vremea capricioasă să nu fie un impediment pentru meşterii populari şi pentru vizitatori.
„Noua ediţie a Târgului de Gustar am organizat-o, aşa cum am promis, în Pietonalul Ștefan cel Mare, atât pentru dinamizarea zonei, cât şi pentru faptul că, fiind pietonal, nu există necesitatea de a pune restricţii de circulaţie. Sperăm să ţină şi vremea cu noi, astfel ca cei care au venit să fie mulţumiți de activitate, iar cei care vizitează târgul să găsească ceea ce îşi doresc şi să descopere lucruri care le plac. Eu le doresc tuturor câteva zile bune şi frumoase”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, la deschiderea oficială a târgului.
La această ediţie participă zeci de meşteri populari din judeţele Argeş, Bacău, Baia Mare, Bihor, Buzău, Neamţ, Satu Mare, Timişoara şi Vâlcea. Aceştia au expus creaţii din domenii ca olărit, prelucrare lemn, ţesături, podoabe ţărăneşti, picturi de icoane pe sticlă şi pe lemn, dar şi bucate tradiţionale.
„Meşterii au văzut aici o bună organizare, o primire frumoasă şi din partea autoriăţilor – domnul primar a venit la fiecare ediţie a Târgului de Gustar -, dar şi efectele benefice ale celorlalte târguri pe care Muzeul de Istorie, prin domnii Iulia şi Relu Butnariu, le organizează de mulţi ani. Meşterii merg la multe târguri prin ţară, dar, aici, la Roman, vin pentru că sunt bine primiţi, au parte de condiţii optime de cazare şi masă. În plus, romaşcanii îi primesc cu bucurie de fiecare dată şi foarte mulţi îi întreabă pe meşteri când se întorc aici şi se leagă un fel de prietenie. Este o tradiţie care a reînviat şi merge an de an”, Florin Filip, expert UNESCO pentru patrimoniul cultural imaterial.
Meşterii sunt mulţumiţi, în general, de vânzări, de aceea revin la Roman cu plăcere. Evenimentul îşi propune conservarea tradiţiilor şi meşteşugurilor populare din ţara noastră; totodată, vizitatorii au ocazia de a cumpăra produse unicat, făcute manual, care se vând cu sume mult mai mari în străinătate.





felicitari domnului primar si adevaratilor artisti mestesugari ce inca mai poarta traditiile populare ce stau pe cale sa dispara