HomeRural

Țărani din Horia și Gherăești au ajuns boieri la Făurei

Moștenitoarea boierului Ghika, Elena Ghika, este în litigiu cu autoritățile din Făurei.

 

Diferendul este legat de acordarea a 100 de hectare de teren care ar fi aparținut boierului Ghika. Elena Ghika, stabilită în Franța, a primit, în 2009, școala din satul Budești (foto) și conacul de la Climești, precum și 50 de hectare de teren, conform Legii 247/2005.

 

Conacul de la Climești, destinație necunoscută

Conacul boieresc din Climești cuprinde un pavilion care poate găzdui 160 de persoane, o clădire destinată angajaților, precum și un imobil care găzduia, în trecut, cantina, sala de mese cu 100 de locuri și un beci unde se depozitau alimentele. Începînd din 1946, conacul boieresc a fost preluat de stat și transformat într-un complex destinat turiștilor. După 1990, fostul conac boieresc,  administrat de  Termloc  Roman, a fost închiriat de firma Mihoc. Gestionarea bunurilor domeniului a declanșat un litigiu, peste  care s-a suprapus cererea de retrocedare a fostului conac boieresc.  Odată cu retrocedarea conacului, asupra conacului nu s-a așternut liniștea. Cum moștenitoarea trăiește în Franța, imobilele au fost lăsate în paragină. Elena Ghika mai are în proprietate un iaz în suprafață de 60 de ari, lăsat în abandonare ca și conacul, un teren cu vegetație forestieră, în suprafață de zece hectare, care cuprinde o livadă și un parc dendrologic cu specii valoroase de arbori.

Pentru a afla care va fi soarta fostului conac boieresc, primarul comunei Făurei a cerut moștenitoarei să revină în comună pentru a purta o discuție lămuritoare. „În urmă cu două săptămîni, Elena Ghika ne-a făcut o vizită, ocazie cu care a inspectat și conacul de la Climești. Starea bunurilor nu a ajutat- o să decidă  ce va face cu fostul conac„, a declarat Vasile Gherghel, primarul comunei Făurei.

Pînă să decidă ce destinație va da complexului de la Climești, moștenitoarea boierului Ghika mai are de pus la punct o problemă funciară. „Elena Ghika mai vrea 100 de hectare de teren arabil. Conform legii, i-au fost retrocedate 50 de hectare de teren. Cele 100 de hectare la care face referire le vrea pe vechiul amplasament, ceea ce este imposibil. Pe acel teren au fost împroprietărite persoane din satele Horia și Gherăești, ca urmare a faptului că a existat un excedent de teren în comuna Făurei. Ca urmare, moștenitoarea dorește invalidarea dreptului de proprietate a acestor persoane„, a precizat primarul comunei Făurei.

Recent, în patrimoniul Elenei Ghika a intrat toată pășunea, în suprafață de 37 de hectare, precum și toată pădurea din satul Climești, de 240 de hectare. „În privința pășunii comunale, am lămurit-o să concesioneze pășunea  proprietarilor  de animale, pentru că, prin această retrocedare, animalele oamenilor nu mai au unde paște„, spune  primarul Gherghel.

 

Familia Ghika, rădăcini adînci în pămîntul comunei Făurei

Potrivit primarului Vasile Gherghel, familia Ghika a avut rădăcini adînci în satele din comuna Făurei. Familia Ghika își petrecea iarna la Paris, iar vara venea la moșia din comuna Făurei, administrată de un vechil. Cunoscuți ca foarte longevivi, cei trei frați Ghika își aveau domeniile în Făurei, Budești și Climești. Dacă boierul Ghica din Budești, de profesie medic, s-a făcut remarcat prin tratarea gratuită a sătenilor, cel din Climești, deținătorul conacului care a ajuns în proprietatea Elenei Ghika, era pasionat de dendrologie. Datorită pasiunii sale, a amenjat în zonă un parc ce cuprinde specii valoroase de arbori rari, cu o vechime de peste 150 de ani, aduși de la Facultatea de Agronomie din Iași.