Roman, Neamț
Căutare site

Tânăr din Adjudeni, depistat în trafic sub influența substanțelor psihoactive și a alcoolului

Tânăr din Adjudeni, depistat în trafic sub influența substanțelor psihoactive și a alcoolului

Luni, 6 iunie, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din Adjudeni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brânduşelor, în localitatea Tămășeni.

„Întrucât tânărul manifesta un comportament nefiresc, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru două substanțe psihoactive. De asemenea, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.