Trei familii vechi – Botezatu, Vrânceanu şi Ichim – au format satul de astăzi. Localnicii şi-au construit case frumoase cu bani obţinuţi din agricultură. Nu există risc de depopulare a satului, deoarece sătenii au refuzat să părăsească locurile natale.
Satul Tabăra este cea mai mică localitate din comuna Icuşeşti.
Ca să ajungi în sat, treci prin Băluşeşti şi Mesteacăn, două sate diametral opuse. Băluşeşti, un sat tânăr, în plină dezvoltare, cu case construite în principal cu bani câştigaţi în afară, şi Mesteacăn, un sat mic, îmbătrânit. Drumul asfaltat se termină la capătul satului Băluşeşti. De acolo, praful acoperă, când este deranjat, tot ce întâlneşte în cale: lanurile de porumb de pe marginea drumului, oameni şi maşini. La intrarea în satul Tabăra, drumul se îngustează. Te face să crezi că la capătul drumului vei găsi un cătun, cu case răsfirate. În realitate. Tabăra este un sat compact, cu o reţea sinuoasă de drumuri.
Curţile sunt pustii, pentru că oamenii sunt la câmp. Dacă nu sunt pe câmp, gospodarii sunt în grădina din spatele casei, ”asistaţi” de cei mici, care învaţă de la cele mai fragede vârste să se deprindă cu munca.
Satul nu are mai mult de 40 de gospodării, adică în jur de 80 de suflete, din care 17 elevi. Nu se află în risc de depopulare, aşa cum se întâmplă cu alte sate, pentru că sătenii din Tabăra au refuzat să părăsească locurile natale. „Nu a reuşit nici Ceauşescu să strămute acest sat”, a spus Leonard Oprea, primarul comunei Icuşeşti.
„Tot satul suntem rude”
Locuitorii satului Tabăra sunt vechi crescători de oi. Nu au renunţat la vechea îndeletnire nici astăzi. Pârâul Tabăra, care izvorăşte din aceste locuri, potoleşte din vremuri străvechi setea animalelor. Aşezat într-o depresiune, satul a fost ferit de izolarea din lunile de iarnă.
Numele localităţii, spun localnicii, datează, din jurul anului 1474, când Ștefan cel Mare şi-a stabilit acolo tabăra de pregătire, înainte de a pleca cu oştenii în lupta de la Vaslui.
Pământul satului Tabăra, a cărui nume ar fi fost pus, spun legendele locului, chiar de marele domnitorul român, a fost administrat de boierii Mănciulescu. Se spune că toţi locuitorii satului Tabăra se numeau Botezatu. Nimeni nu ştie arborele genealogic al familiei Botezatu, cert este faptul că el s-a înfipt adânc în pământul satului Tabăra. Numele Botezatu este la fel de frecvent şi astăzi. Acestuia i s-au alăturat numele Vrânceanu şi Ichim. Cele trei familii au format satul de astăzi.
„Acest sat este format din trei familii – Botezatu, Vrânceanu şi Ichim. În timp, cele trei familii s-au înrudit. Practic, toți locuitorii din sat suntem rude. Sunt 20 de familii cu numele Botezatu în sat. Doar soţia mea este din alt sat”, explică Constantin C. Botezatu, un tânăr de 35 de ani din Tabăra, tată a trei copii.
Exodul spre Occident nu i-a prins şi pe tinerii din satul Tabăra.
„Toate casele din sat au fost ridicate numai cu banii obţinuţi din culturile agricole şi valorificarea animalelor şi produselor obţinute de la acestea. Localnicii nu au dorit să-şi lase familia pentru un câştig mai rapid în străinătate”, a spus tânărul.
Constantin C. Botezatu şi copiii săi
Primăria a fost aproape de localnici. Reabilitarea podeţelor, întreţinerea drumurilor din sat sunt doar câteva dintre lucrările în care s-au făcut investiţii. Mijlocul de transport în comun care tranzitează comuna ajunge şi în satul Tabăra.
„Sunt oameni în vârstă care nu pot străbate kilometri pe jos pentru a ajunge la microbuz”, a explicat primarul Leonard Oprea.
Micul sat se mândreşte cu şcoală şi biserică. Lăcaşul de cult cu hramul „Sfântul Ilie” l-au ridicat cu sprijinul preotului Bogdan Mihai. De cinci ani, comunitatea se străduie să strângă bani pentru începerea picturii bisericii. Pentru că satul Tăbăra este mic, banii pentru construcţia bisericii au provenit în principal de la autorităţile locale.
„Nimeni nu pleacă din sat. Frumuseţea locurilor, aerul curat şi cei dragi sunt motive să rămână «legaţi» de sat”, a argumentat Constantin C. Botezatu.
Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol