Roman, Neamț
Căutare site

Tabăra lui Ștefan cel Mare, unită prin tunel cu Cetatea de la Gâdinți

Locuitorii din Tabăra și Pietrosu cred că Ștefan cel Mare a stat cu oastea în satele lor în campaniile împotriva turcilor. Istoricii spun că, în lipsa unor documente care să ateste prezența lui Ștefan în aceste localități, opiniile oamenilor nu sunt decât simple speculații. Reinventarea faptelor istorice este un „sport” local de scoatere din anonimat a localităților și de acces facil la proiectele cu finanțare europeană.

 

 

Primarii unor comune din jurul Romanului folosesc, deseori, legendele locului pentru a scoate localitățile din anonimat și pentru a putea avea acces mai ușor la proiectele cu finanțare nerambursabilă. De la legendă la adevăr istoric este o distanță lungă, la care arheologii nemțeni răspund pe un ton categoric: „Doar actele vorbesc„. Între legendă și date istorice este nevoia oamenilor de a identifica localitea în care trăiesc cu o figură reprezentativă a istoriei noastre. Cu alte cuvinte, istoria se reinventează. Două exemple vin să ilustreze acest lucru.

 

În Tabăra lui Ștefan, localnicii ridică o biserică

 

Biserica cu hramul "Ștefan cel Mare și Sfânt" din Oniceni

Biserica cu hramul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Oniceni

În satul Tabăra, din comuna Icușești, sunt numai 35 de case. De patru ani, localnicii așează ban peste ban pentru a ridica o biserică în sat. Dorința lor ține nu doar de nevoia spirituală, ci și de tradiție. În satul al cărui nume a fost dat, spun ei, chiar de domnitorul Ștefan cel Mare – ce și-ar fi stabilit aici, în anul 1474, tabăra de pregătire înainte de a pleca, alături de oșteni, în lupta de la Vaslui -, a existat o mănăstire de călugări despre care se spune că nu a rezistat în fața furiei comuniste și a fost dărâmată.

Bătrânii, dar și profesorul de istorie Ioan Ciocoiu, originar din satul Bălușești, vecin cu Tabăra, spun că pe dealul de la intrarea în satul Tabăra a existat un beci mare, de câteva sute de metri, care făcea legăturea cu Cetatea de la Gâdinți.

„Eram copil și mi-amintesc că am dat, din întâmplare, peste gura de la intrarea acestui beci, care avea răsuflătoarea pe deal. Două uși masive de stejar erau legate cu un lacăt imens. Niciun localnic nu a avut curajul să afle dimensiunea acestuia, dar îmi amintesc că s-au găsit vase vechi și o mare cantitate de monede. Se pare că Ștefan și-a ales acest loc pentru că – și documentele o dovedesc – din Tabăra exista o legătură cu Cetatea de la Gâdinți„, declara, în 2007, profesorul Ciocoiu, fost primar al comunei Icușești.

Profesorul doctor Vasile Ursachi, fostul director al Muzeului de Istorie din Roman, merge pe firul istoriei Romanului. „Localnicii țin la locurile lor de baștină. Cred că fiecare zonă a Romanului l-ar putea revendica pe Ștefan cel Mare, având în vedere că prezența lui în zonă este legată de  construirea Cetății de la Gâdinți. Nu este de mirare că oamenii se agață de trecut. Ideea că există un tunel care ar avea legătură cu Cetatea de la Gâdinți este, însă, absurdă. Pentru a afla dacă numele satului ar putea avea vreo legătură cu Ștefan cel Mare, trebuie mers pe toponimia numelui «tabăra». Nu se exclude posibilitatea ca domnitorul să fi trecut pe acolo, dar nu există o dovadă palpabilă, un document în acest sens, iar cercetări arheologice în această zonă nu s-au făcut. În anul 1992, am scris o carte, «Istoria orașului Roman 1392-1992», care reprezintă cea mai completă istorie a Romanului, realizată împreună cu un grup de specialiști în domeniu„, a declarat profesorul Vasile Ursachi.

Orice ar spune profesorul Ursachi, locuitorii celui mai mic sat al comunei Icușești sunt hotărâți să-și termine biserica chiar pe locul pe unde „a stat”
, o vreme, Ștefan cel Mare.

 

Mlaștina de la Pietrosu, „arie protejată”

 

Fântâna lui Ștefan cel Mare, de la Pietrosu, comuna Oniceni

Fântâna lui Ștefan cel Mare, de la Pietrosu, comuna Oniceni

Altă tabără, același domnitor. Nu există locuitor din comuna Oniceni care să nu cunoască legenda fântânii lui Ștefan cel Mare. Pentru cine a uitat-o cumva, o reamintește actualul primar. „Se spune că, în timp ce Ștefan se retrăgea după bătălia de la Podu Înalt, a făcut o tabără la Pietrosu, unde și-a odihnit oștile câteva zile. A amenajat un fort de apărare și a săpat un izvor pentru a potoli setea oamenilor și a cailor. Locul și izvorul au rămas cunoscute în tradiția populară„, a declarat Ioan Duminică, primarul comunei Oniceni.

O vreme, izvorul nu a fost îngrijit, transformându-se într-o mlaștină mai periculoasă decât cea în care și-au găsit sfârșitul turcii la Podu Înalt.
Mlaștina, asanată înainte de primul război mondial și reamenajată în anii ’70, a revenit, brusc, în centrul atenției autorităților publice în ultimii ani. Nu de dragul istoriei sau al lui Ștefan cel Mare, cum s-ar crede, ci al banilor europeni. Toată lupta s-a dat pentru ca locul să fie recunoscut ca arie naturală.
Altfel, șansele proiectului cu finanțare europeană care ar fi însemnat, printre altele, și asfaltarea a 9,5 kilometri de drum, ar fi fost nule.

 

Izvorul lui Ștefan cel Mare, de la Pietrosu, comuna Oniceni

Izvorul lui Ștefan cel Mare, de la Pietrosu, comuna Oniceni

Spațiul din jurul fântânii a devenit „arie protejată de interes local”, grație Direcției pentru Cultură Neamț.

„Locul nu are o conotație deosebită istorică, nu este pe lista de monumente„, a fost punctul de vedere al instituției, dar instituția nu s-a opus unui proiect local, care, însă, în ciuda strădaniilor conjugate, nu a primit finanțare. Nici oamenii nu s-au supărat. Ba, mai mult, au vrut să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru tot ce au. Nu oricum, ci în felul lui Ștefan. Au ridicat o biserică impunătoare cu hramul „Ștefan cel Mare și Sfânt”, care va fi gata înaintea proiectului ce aștepta finanțare europeană.

Arheologul doctor Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Neamț, recunoaște că s-a mai confruntat cu „revendicări” de domnitori: „Orice legendă trebuie luată în calcul și constituie un punct de plecare într-o cercetare. Ca să vorbim de fapte concrete, ele trebuie să fie rezultatul cercetării unor materiale arheologice găsite în zonele respective, care să fie, ulterior, prezente în muzeele județului. În lipsa acestui material sau unui document, astfel de legende nu sunt, însă, decât simple speculații ale unor persoane care se pretind specialiști„, a spus profesorul Gheorghe Dumitroaia.

Comentarii 2

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. gogu

    La Oniceni, pe dealul Caracaş, a fost gasită, în urma alunecarilor de teren, o armură.
    Ştefan mergea, de regula, pe coama dealurilor. Făcea acest lucru pentru a avea o vizibilitate cât mai bună a ţării în general şi a movilelor de semnalizare în special. De-a lungul acestor coame de deal au existat mai multe mănăstiri, ca loc de popas şi rugăciune.
    Ăstea nu sunt poveşti!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.