Swiatek și Coco Gauff, revelațiile tenisului feminin în 2022. Reușitele remarcabile ale celor două

HomeAdvertorial

Swiatek și Coco Gauff, revelațiile tenisului feminin în 2022. Reușitele remarcabile ale celor două

În 2022, tenisul feminin a avut parte de o mulțime de episoade memorabile, precum și de foarte multe momente controversate. Serena Williams, legendara jucătoare din Statele Unite ale Americii, s-a retras, în vreme ce Simona Halep a fost suspendată pentru dopaj. În același timp, s-au făcut remarcate câteva sportive tinere, foarte promițătoare.

Printre ele, americanca Coco Gauff, în vârstă de doar 18 ani. Aceasta a jucat finala la Roland Garros și a surprins pe toată lumea cu un tenis plin de lovituri surprinzătoare și de dinamism. Gauff are toate șansele să încheie anul în top 5, în ierarhia WTA, performanță remarcabilă pentru o sportivă atât de tânără.

Iga Swiatek și Coco Gauff, în pole-position pentru 2023

Poloneza Iga Swiatek, în vârstă de 21 de ani, pare că și-a cimentat deja statutul de superstar al tenisului feminin. Ea a reușit să câștige Roland Garros și US Open, în cel mai de succes an al carierei și ocupă locul 1 în ierarhia mondială, la o distanță considerabilă de tunisianca Ons Jabeur.

Profită de cotele excelente pe care le au Swiatek și Gauff pentru succese notabile și în 2023 pariază acum pe tenis – o victorie a polonezei la Australian Open este cotată cu 3,25, în vreme ce tânăra americancă a primit din partea bookmakerilor o excelentă cotă de 15,00. Aceste cote se pot modifica, atât înainte de start, cât și pe parcursul desfășurării competiției.

Deși are doar 21 de ani, Iga Swiatek are deja trei titluri de Grand Slam în palmares, reușind să cucerească turneul de la Roland Garros și în 2020. Ea a învins-o atunci pe Sofia Kenin în finală, cu 6-4, 6-1. Succesul din 2022 a fost obținut chiar în fața lui Coco Gauff! Poloneza s-a impus clar, cu 6-1, 6-3.

Însă meciul de la Paris ar putea fi considerat startul unei rivalități care să revigoreze tenisul feminin planetar, aflat în continuare în căutarea unei stabilități la vârful ierarhiei. Tinerele Swiatek și Gauff ar putea fi actrițele principale din filmul unei rivalități care să amintească de duelurile istorice dintre surorile Williams, Evert și Navratilova sau Kim Clijsters și Justine Henin.

2023 poate fi anul care să confirme calitățile celor două, însă marea provocare este cea pe care o are de înfruntat Coco Gauff. Americanca este, încă, foarte tânără și trebuie să obțină măcar un succes major în anul care urmează, pentru a oferi certitudini cu privire la statutul său. Gauff are o oportunitate excelentă la Australian Open, acolo unde a ajuns până în turul al patrulea, în 2020, pe când avea doar 16 ani.

Pentru cele două, există și alte hopuri în drumul către succes și dominare totală. Ele au în continuare de înfruntat opoziția unor sportive foarte valoroase, precum Naomi Osaka, Caroline Garcia, Anett Kontaveit sau Emma Răducanu.

Rămâne de văzut cum va reușit Iga Swiatek să se mobilizeze pentru a continua în 2023 parcursul fabulos reușit în 2022, dar și cum va izbuti Coco Gauff să își fructifice uriașul potențial. Pentru pariori, aventura celor două se anunță a fi de-a dreptul captivantă!

Sursa foto: Pixabay.com

Comentarii

WORDPRESS: 0