Joi, 29 decembrie, romașcanii și nu numai s-au bucurat de o nouă ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri Roman Metropolitan. Devenit tradiție, Festivalul, aflat la cea de-a VII-a ediție, a reunit ansambluri și trupe din mai multe comune din zona Romanului, fiecare aducând obiceiurile locului.
Alaiul de urători s-a plimbat prin oraș, fiind întâmpinat în centrul orașului de primarul Laurențiu Leoreanu, care le-a mulțumit pentru faptul că au răspuns pozitiv invitației și în acest an și pentru că tradițiile moștenite din strămoși sunt păstrate. De altfel, edilul a precizat că, în acest an, numărul urătorilor a fost foarte mare, iar întreaga manifestare s-a bucurat de aprecieri: „Foarte mulți dintre primarii din zona Roman Metropolitan m-au sunat și, chiar dacă nu au putut fi prezenți la Festival, ne-au felicitat și eu le-am mulțumit pentru faptul că au răspuns pozitiv invitației noastre și au trimit urătorii la Roman”.
După momentul festiv, pe scena din centrul municipiului au urcat: Ansamblul Lunca Moldovei – comuna Gherăești, Ansamblul de la Dragomirești – comuna Horia, Datini de la Văleni – comuna Văleni, Capra de Pâncești – comuna Pâncești, Capra și Ursul de la Stănița – comuna Stănița, Urătorii de la Ruginoasa – comuna Ruginoasa, Colindătorii de la Moldoveni – comuna Moldoveni, Ansamblul comunei Icușești – comuna Icușești, Banda lui Jianu, Banda lui Bujor – comuna Secuieni, Ursul de la Gâdinți – comuna Gâdinți, Sumănarii din Trifești, Banda lui Bujor – comuna Trifești, Capra de la Budești – comuna Făurei, Urătorii și capra de la Dulcești – comuna Dulcești și formația Plai Moldovenesc din Roman. Festivalul s-a încheiat cu un recital susținut de Petrică Mâțu Stoian.
Comentarii