DSVSA Neamţ anunţă apariţia unei suspiciuni de boala limbii albastre în satul Pădureni, din comuna Cîndeşti. Activitatea târgurilor de animale din Roznov şi Cîndeşti a fost suspendată.
La finalul săptămânii trecute, pe 5 septembrie, în satul Pădureni, din comuna Cîndeşti, a fost semnalată o suspiciune de apariţie a unui focar de boala limbii albastre (bluetongue) la bovine. În acest context, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Neamţ a iniţiat şi aplicat o serie de măsuri.
„S-au recoltat şi expediat, către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, în data de 6 septembrie, probe de sânge suplimentare de la bovina bolnavă, în vederea confirmării sau infirmării suspiciunii. Au fost informate primăriile şi administratorii fondurilor de vânătoare, pe o rază de 20 de kilometri în jurul exploataţiei suspecte, în privinţa măsurilor dispuse pentru limitarea răspândirii bolii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Exploataţia suspectă a fost plasată sub restricţii sanitare veterinare, până la finalizarea investigaţiilor. Au fost efectuate dezinfecţii şi dezinsecţii ale adăpostului şi platformei de gunoi. Animalul bolnav se află sub tratament medical de susţinere. Totodată, au fost efectuate examene clinice la exploataţiile ce deţin rumegătoare în localitatea Pădureni, dar nu au fost depistate şi alte animale cu semne clinice. Circulaţia rumegătoarelor a fost interzisă şi au fost efectuate tratamente antiparazitare externe cu substanţe insecticide”, a declarat doctor Sorin Ulea, director executiv al DSVSA Neamţ.
O comisie formată din reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Oficiului pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie şi ai DSVSA Neamţ s-a deplasat în exploataţie, pentru evaluarea bovinei bolnave. Primăriile Roznov şi Cîndeşti au fost notificate în privinţa suspendării activităţii târgurilor de animale, începând cu 6 septembrie. În funcţie de rezultatul examenelor de laborator vor fi instituite măsuri suplimentare.
Boala limbii albastre afectează animalele rumegătoare şi are caracter sezonier. Boala nu afectează omul, dar produce pagube economice.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol