Brancardierul acuzat că, în noaptea de Înviere din acest an, ar fi violat o tînără de 20 de ani, din Săbăoani, vrea să revină la postul deținut. În acest sens, el a solicitat Spitalului Municipal de Urgență Roman să revină pe postul de brancardier la Centrul de Primire Urgențe (CPU – foto).
În primăvară, exact în noaptea de Înviere, o tînără de 20 de ani, din comuna Săbăoani, a ajuns la CPU, după ce a făcut o criză de spasmofilie. I s-a administrat o perfuzie și, pentru că saloanele de la CPU erau aglomerate, ea a fost mutată în camera de gardă a cadrelor medicale. Dimineață, după ce i s-a terminat perfuzia, tînăra a plecat din spital direct la poliție, unde a reclamat faptul că ar fi fost violată de trei agajați ai spitalului. Examenul ginecologic inițial a ieșit negativ.
Polițiștii au continuat cercetările și au stabilit că suspectul principal este brancardierul Ion Liță. Oamenii legii au prelevat probe din încăpere, inclusiv pătura de pe pat, și le-au trimis la Institutul de Medicină Legală din București, însă Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț nu a primit nici pînă în ziua de azi rezultatele care să dovească vinovăția sau nevinovăția angajatului.
După producerea evenimentul, conducerea spitalului a decis să-l mute pe brancardier pe un post care să nu implice contactul cu alți pacienți, pînă la finalizarea anchetei.
„Acum, el a solicitat să fie repus pe post, dar cererea a fost refuzată, pentru că nu avem încă rezultatele anchetei. Aceasta se desfășoară extrem de greu, mai ales că reclamanta, imediat după ce a sesizat Poliția, a plecat înapoi la muncă în Italia. De la Poliție ni s-a transmis că se așteaptă rezultatele probelor biologice și, pînă atunci, brancardierul nu poate reveni pe post, pentru că nu știm dacă este vinovat sau nu„, a precizat medicul Mircea Coadă, managerul spitalului.
Comentarii
Aloo, era primavara, acum e toamna… de ce nu s-a aflat nici un rezultat al analizelor?? In joc sta o tanara de 20 de ani… si un criminal e lasat in libertate… oameni INCOMPETENTI 😐