În fiecare an, în luna mai, la Roman se sărbătoresc zilele municipiului. Fiind an electoral şi primarul în funcţie candidând pentru un nou mandat, faţă de ediţiile anterioare, numărul spectacolelor a crescut. Sărbătoarea va costa bugetul local 130.000 de lei.
Capul de afiş pentru acest an îl reprezintă venirea la Roman a formaţiei Zdob şi Zdub (din Republica Moldova), dar şi o seară dedicată în întregime, la final de săptămână, compozitorului şi dirijorului Sergiu Celibidache. Autorităţile spun că programul va fi gata luni, pe 9 mai.
„Pregătim programul, pentru că mai suntem în armonizarea unor evenimente şi activităţi, funcţie de invitaţii pe care îi vom avea la Zilele Municipiului Roman. În acest moment, pot să vă informez asupra programului de divertisment – perioada de desfăşurare joi, vineri, sâmbătă şi duminică – adică 19 – 22 mai”, a declarat primarul Laurenţiu Leoreanu.
Astfel, conform acestuia, joi, 19 mai, romaşcanii sunt invitaţi, în centrul oraşului, la un spectacol de muzică populară susţinut de Viorica Macovei, de Jul, Ștefan Enăşel şi Laura Haidău. Vineri, 20 mai, este o seară dedicată unui program de muzică populară şi lăutărească.
„Vor veni cunoscutul artist moldovean, care este îndrăgit şi are o popularitate foarte mare, Ion Palade, Lorena, o cântăreaţă mereu prezentă pe posturile de televiziune cu specific, Marius Zgăianu şi Silvia Semeniuc”, a mai precizat edilul Romanului.
Seara de sâmbătă este dedicată muzicii simfonice – Seara „Sergiu Celibidache”. În deschidere vor concerta copii de la Școala de Artă „Sergiu Celibidache” din Roman, premianţi la nivel regional, naţional şi internaţional, iar în spectacolul-vedetă va concerta orchestra Filarmonicii «Mihail Jora» din Bacău.
Duminică va fi organizat un spectacol de muzică pop-rock, în care vor concerta formaţiile Sarmalele Reci şi Zdob şi Zdub.
„O formaţie care cred că este foarte îndrăgită de tineri şi este pentru prima dată în municipiul nostru. Nu ne-a fost simplu să aducem Zdob şi Zdub, cred că va fi o mare atracţie pentru romaşcani. Programul complet va fi pus pe pagina de Facebook şi pe site-ul Primăriei Municipiului Roman”, a mai precizat primarul Romanului.
Anul trecut, ediţia a VI-a a Zilelor Municipiului s-au desfăşurat în perioada 14-24 mai. Pe scena din centrul Romanului au cântat Sofia Vicoveanca, Ileana Ciuculete, Spitalul de Urgenţă, DJ Rynno şi Sylvia, Lora şi Talisman. Ediţia trecută a costat bugetul local 100.000 de lei.
Foto: Zdob şi Zdub – iConcert – Daniel Robert Dinu











Un moment care va aduna cu siguranță tinerii romașcani, mai ales, este „Ziua campionilor”… Vineri, de la ora 15,30, în fața romașcanilor vor fi prezenți doi mari campioni: Radu (Georgescu) Valahu cunoscut drept „Hercule din Carpați” și concitadinul nostru Dan Stănescu, campionul mondial en titre la flotări anduranță care, cu această ocazie, va prezenta un număr, atenție, în PREMIERĂ MONDIALĂ! Plus alte surprize ale celor doi, asta, reamintesc, vineri, 20 mai, între orele 15,30 – 18,30 pe scena din Piața Roman Mușat…