Roman, Neamț
Căutare site

Sud-coreenii au fost serviți cu mâncare românească

O delegaţie din Coreea de Sud a venit la Roman, întorcând vizita, din 2013, a primarului Leoreanu. Oaspeţii au făcut o nouă invitaţie părţii române, pentru luna octombrie, la Festivalul de Sosuri. Coreenii au gustat cu plăcere din toate preparatele româneşti. 

Luni, 18 mai, în sala de şedinţe a Consiliului Local Roman a avut loc o întâlnire oficială între reprezentanţii administraţiei locale romaşcane şi cei ai oraşului Sunchang-gun din Coreea de Sud. Întrunirea a început cu intonarea imnului de stat al Coreei de Sud, intonarea imnului de stat al României, dar şi intonarea imnului municipiului Roman. După ce fiecare membru al delegaţiei sud-coreene a fost prezentat celor din sală de reprezentantul Ambasadei Coreei de Sud la Bucureşti, dialogul a continuat în limbile română şi coreeană, translator fiind reprezentantul Ambasadei.

„În primul rând, vă mulţumesc foarte mult pentru găzduirea şi primirea dumneavoastră. Guvernatorul nostru ar fi venit astăzi aici, dar fiul său s-a căsătorit duminică. Am, însă, o scrisoare din partea dumnealui, pe care o voi citi: «Domnule primar Laurenţiu Leoreanu, vă felicităm pentru ziua oraşului, sperăm ca evenimentul să aibă un mare succes. Îmi amintesc cu bucurie de întâlnirea din 2013 de la Sunchang, la Festivalul Internaţional de Alimentaţie Fermentată. Știu că între noi este o distanţă de peste 10.000 de kilometri, dar cred că între oraşele noastre va fi o prietenie frumoasă şi va fi posibilă o colaborare economică. Anul acesta, între 29 octombrie şi 1 noiembrie, la noi va avea loc Festivalul de Sosuri şi dorim să vă invităm la noi. Este a zecea ediţie a evenimentului, noi suntem foarte renumiţi pentru sosurile din ardei roşu, boia şi soia şi peste 300.000 de persoane vin la Sunchang pentru acest festival. Vă felicităm încă o dată şi vă dorim mult succes”, a spus Kwak Seung ki, viceguvernatorul oraşului Sunchang-gun.

După ce a fost citită scrisoarea de colaborare dintre cele două oraşe, între reprezentanţii celor două administraţii s-a făcut un schimb de cadouri de protocol. Astfel, coreenii au primit diferite materiale şi obiecte deorative cu însemnele municipiului Roman sau cu motive tradiţionale româneşti, în timp ce primarul Laurenţiu Dan Leoreanu a primit, printre altele, două eventaie lucrate manual, o cravată şi o pereche de ciorapi din hanji, hârtie coreeană obţinută din scoarţă de dud şi care rezistă până la 1.000 de ani.

Pentru a marca întâlnirea de la Roman, viceguvernatorul Kwak Seung ki şi primarul Laurenţiu Dan Leoreanu au plantat un brad în parcul din faţa Primăriei Roman.

Delegaţia din Coreea de Sud, venită în vizită la Roman cu ocazia Zilelor municipiului, a avut ocazia de a  gusta din preparate tradiţionale româneşi chiar în Târgul meşterilor populari din Piaţa „Roman-Vodă”. Sud-coreenii au apreciat brânza şi pastrama românească, cea mai bună dovadă fiind tava ce s-a golit destul de repede de produse. Oaspeții coreeni au făcut cunoştinţă, apoi, cu toate produsele româneşti expuse la Târgul Meşterilor Populari,

Sud-coreenii nu au fost încântaţi doar de ospitalitatea românească, ci şi de talentul elevilor de la Școala de Artă „Sergiu Celibidache”, aplaudaţi îndelung de oaspeţi.

Invitaților din Coreea de Sud la Zilele municipiului Roman le-a fost prezentată și industria locală,  coreenii mergând la Fabrica de zahăr Agrana.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.