Strada Plopilor rămâne închisă traficului între E85 și Cersanit până marți, 16 mai, la ora 24.00. Inițial, restricția de circulație pe ambele sensuri s-a stabilit să fie ridicată luni noapte, însă ploile din acest final de săptămână au făcut imposibilă asfaltarea drumului, astfel încât constructorul a solicitat încă o zi de realizare a lucrării.
„Primăria municipiului Roman vă informează că, în vederea executării eficiente și de calitate a lucrării de realizare a sensului giratoriu Poarta Nord, se impune închiderea circulației pe strada Plopilor (de la E85 şi până la Cersanit), pe ambele sensuri, până marţi, 15 mai, ora 24.00. Iniţial, traficul a fost restricţionat până luni, însă precipitaţiile din ultimele zile au necesitat prelungirea termenului cu încă o zi pentru executarea lucrării. Primarul Lucian Ovidiu Micu a aprobat solicitarea constructorului care se ocupă de lucrare, având în vedere că sensul giratoriu trebuie finalizat până la mijlocul lunii iunie, conform contractului semnat cu firma care a câștigat licitația”, au declarat reprezentanții Primăriei Roman.
Traficul greu este direcţionat acum pe traseul: pod Gâdinţi, strada Cucutei, sens giratoriu Luţca, strada Mihai Viteazu, cu ieşire în E85 (la Autogară).











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol