Ștefan Bănică Jr., Cuantune și Andia concertează la Zilele Municipiului Roman

HomeSocial

Ștefan Bănică Jr., Cuantune și Andia concertează la Zilele Municipiului Roman

Reprezentanții Primăriei Roman au anunțat vineri programul complet al manifestărilor care vor avea loc în acest an, în perioada 16 – 22 mai, în cadrul Zilelor Municipiului Roman, organizate din nou în format extins după o pauză de trei ani, din cauza pandemiei.

Nu lipsesc din program manifestări culturale, premierea elevilor, profesorilor și sportivilor de excelență, dar și a personalităților romașcane, întâlniri cu reprezentanți ai unor comunități din străinătate înfrățite cu municipiul Roman, un festival dedicat – în premieră -, iubitorilor de câini, un târg al meșteșugarilor și un parc de distracții, spectacole de teatru, recitaluri de muzică clasică, precum și concerte de muzică ușoară și populară în centrul orașului – când urmează a fi prezenți la Roman artiști precum Ștefan Bănică Jr., Oxa, Cuantune, Andia sau Ion Suruceanu.

Programul detaliat al Zilelor Municipiului Roman poate fi parcurs în continuare – cu mențiunea că orele exacte ale manifestărilor și concertelor vor fi anunțate de municipalitate în cursul acestei săptămâni.

PROGRAMUL ZILELOR MUNICIPIULUI ROMAN 2022 – EDIȚIA a XII-a

Luni, 16 mai – ZILELE „EPISCOP MELCHISEDEC Ștefănescu”.
Slujba de pomenire a Ierarhului Melchisedec Ștefănescu, la mormântul acestuia.

Marți, 17 mai – ZIUA EXCELENŢEI ROMAŞCANE.
Gala excelenţei romaşcane – festivitatea de premiere a personalităților romașcane.
Spectacole de teatru pentru copii și pentru adulți susținute de artiști profesioniști de la Ateneul Național Iași, la Sala „Nicolae Manolescu-Strunga”: ora 14.00 – spectacolul pentru copii „Aventuri cu dl. Goe”; ora 18.00 – spectacolul pentru adulți „Comedie cu olteni”.
Festivitate de premiere CSM Roman – tenis și șah.

Miercuri, 18 mai – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR
Expoziția „Academician Constantin C. Iliescu, fondatorul cardiologiei moderne din România” – Casa Hogaș.
Concurs de orientare turistică – Parcul Municipal.

Joi, 19 mai – ZIUA EDUCAȚIEI
Gala Excelenţei în Educaţie – Sala „Nicolae Manolescu-Strunga” – festivitatea de premiere a elevilor şi profesorilor coordonatori.
Seara „Sergiu Celibidache”, la Sala „Nicolae Manolescu-Strunga” – spectacol de gală cu laureații olimpiadelor și concursurilor naționale de muzică clasică, profesori și foști absolvenți ai Școlii de Artă „Sergiu Celibidache”.
Deschiderea „Festivalului Tradițional al Meșteșugarilor” și a Parcului de distracții, în Piața „Roman-Vodă”.

Vineri 20 mai – ZIUA DIPLOMAȚIEI
Întâlnirea oficială a administrației publice romașcane cu membrii delegației din orașul Ștefan-Vodă din Republica Moldova, înfrățit cu Municipiul Roman.
Concursul de cultură generală pentru elevii liceelor romașcane, Speranță pentru mâine, ediția a XVIII-a, la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”.
Deschiderea Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – Oină, la Liceul cu Program Sportiv Roman.
Spectacol de muzică ușoară, în Piața Roman-Vodă:
– Interpreți de la Clubul Lucky Dance: Alessandro Mucea, Ștefania Pascal și Trupa Angels (Ariana Creangă și Giulia Dancă);
– Trupa Oxa (Cristian Prăjescu și Ioana Hrișcă);
– Trupa Cuantune;
– Ștefan Bănică Jr. & Band.

Sâmbătă 21 mai – ZIUA PATRONILOR MUNICIPIULUI ROMAN
Ziua patronilor Municipiului Roman, Sfinții Împăraţi Constantin şi Elena – Liturghie la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piaţa Republicii.
Festivalul iubitorilor de câini, ediția I – ziua întâi, în Ștrandul Municipal – concursuri și demonstrații canine, mini-poligoane sportive, activități artistice dedicate tuturor.
Spectacol de talente locale, în Piața „Roman-Vodă” – cu tineri interpreți din unitățile de învățământ romașcane și de la cluburile de muzică și de dans din municipiul Roman.
Spectacol de divertisment, în Piața „Roman-Vodă”:
– Fanfara de la Ștefan-Vodă;
– Ansamblul „Plai Moldovenesc”;
– Ion Suruceanu;
– Andia.

Duminică 22 mai – ZIUA CAMPIONILOR
Show Sportiv – pe scena din Piața „Roman-Vodă”.
Festivalul iubitorilor de câini, ediția I – ziua a doua, în Ștrandul Municipal.
Spectacol de muzică populară, în Piața „Roman-Vodă”:
– tinere talente locale;
– Alexandra Chițimuș;
– Iulia Zavate;
– Ștefan Enășel;
– Trupa Alesis.