Începând de miercuri, 21 ianuarie, Spitalul Municipal de Urgenţă Roman este condus de medicul radiolog Mihaela Banu, în vârstă de 37 de ani de ani, cu o experienţă de 11 ani în medicină.
Miercuri, 21 ianuarie, primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, a organizat o conferinţă de presă în care a prezentat noul manager interimar al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, medicul primar radiolog Mihaela Banu. „Vreau să îi mulţumesc doamnei doctor Cătălina Pălăncianu, fostul manager al spitalului, pentru dăruire, implicare şi pentru rezultatele frumoase obţinute, iar doamnei doctor Mihaela Banu, managerul interimar desemnat, vreau să îi urez succes. Plec la drum în această nouă echipă cu încredere, cu speranţa că entuziasmul, experienţa, abilităţile şi competenţele care o recomandă pe doctoriţa Banu vor face ca lucrurile să meargă pe acelaşi drum bun ca cel al obiectivelor pe care noi ni le-am asumat şi pe care ni le dorim”, a declarat primarul Laurenţiu Leoreanu.
Doctoriţa Cătălina Pălăncianu i-a predat ştafeta colegei sale, asigurând-o de o bună colaborare în viitor. „Pentru mine, astăzi nu este o zi de sfârşit, ci este o zi de tranziţie. Închei o activitate de doi ani de zile, care a fost provocatoare, frumoasă, complexă, pe care am desfăşurat-o cu un colectiv, un comitet director şi un consiliu medical deosebite, cu care am făcut lucruri bune, atât cât am putut, chiar dacă nu am putut realiza tot ce ne-am propus. Astăzi este doar o zi în care eu îi dau mâna colegei mele, doctoriţei Banu, cu care mă cunosc de mult, cu care am colaborat de mult, pe care o voi susţine din toate punctele de vedere, având în vedere că am, într-adevăr, o altă experienţă şi o vârstă mai matură. O felicit pe doamna doctor pentru curaj. A fi manager în zilele noastre, într-o instituţie care are aproape 1.000 de salariaţi şi care are o activitate complexă, nu este uşor. Cu această ocazie, îi mulţumesc şi domnului primar, din tot sufletul, în primul rând pentru că a avut încrederea ca acum doi ani să îmi arunce la fileu această provocare şi pentru că am reuşit să ne sfătuim întotdeauna şi să avem o colaborare pe faţă, ceea ce este mare lucru. Doresc succes comitetului director şi întregului colectiv”, a afirmat medicul Cătălina Pălăncianu.
La rândul său, primarul Leoreanu a arătat că este mulţumit de activitatea doctoriţei Pălăncianu ca manager, de faptul că nu l-a dezamăgit, că s-a implicat total şi a fost mereu alături de problemele spitalului.
Noul manager este medic de 11 ani
Medicul Mihaela Banu, managerul interimar al Spitalului Municipal, are 37 de ani, este din Roman şi a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, promoţia 2002. După terminarea facultăţii, Mihaela Banu a făcut un an de stagiu la Spitalul Roman. Ulterior, prin concurs, a intrat la specializarea Radiologie şi Imagistică Medicală, pe care a terminat-o în 2010. Din acelaşi an, este angajat al Spitalului Roman. Acum este medic primar, cu o experienţă de aproximativ cinci ani în unitatea sanitară romaşcană. „Doresc să îi mulţumesc doamnei doctor Pălăncianu şi să o felicit pentru activitatea dumneai din ultimii doi ani, în funcţia de manager. Îi mulţumesc domnului primar pentru încrederea acordată şi îl asigur că proiectele vor fi continuate cu aceeaşi seriozitate şi implicare ca până acum. Va fi un an foarte greu, cu foarte multă muncă, un an în care cu toţii trebuie să ne unim forţele şi să realizăm ceea ce ne dorim – în primul rând, acreditarea spitalului, dar şi condiţii mai bune pentru pacienţi şi pentru personalul din spital”, a spus medicul Mihaela Banu.
Despre calităţile care consideră că o vor ajuta să reuşească să facă faţă postului abia ocupat, medicul Mihaela Banu spune: „Eu consider că voinţa, tenacitatea, perseverenţa şi dorinţa unui tânăr medic către afirmare pot să fie calea spre reuşită”.
Pentru a destinde atmosfera şi a o ajuta pe doctoriţa Banu să îşi depăşească emoţiile, primarul Leoreanu şi doctoriţa Pălăncianu au subliniat că, deşi este foarte tânără, acest lucru nu este un dezavantaj, ţinând cont că, în urmă cu mulţi ani, primarul a fost cel mai tânăr director al unei unităţi de învăţământ din Roman, la numai 30 de ani, iar medicul Cătălina Pălăncianu a fost cel mai tânăr manager al spitalului din Roman, pe când avea 29 de ani, iar acest lucru nu i-a împiedicat să obţină rezultate bune şi să fie performanţi la locul de muncă.
Comentarii