HomeCultural

„Speranţele” trupei „Gong” au primit felicitări de la actriţa Adriana Trandafir

Romaşcanii au obţinut două premii I şi un premiu II, la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, Muzică şi Dans pentru Copii „Neghiniţă”, găzduit de Teatrul „Bacovia” din Bacău.

neghinita 01Toate cele trei artiste în devenire care se pregătesc în cadrul Asociaţiei Cultural-Artistice „Gong” din Roman, care au participat la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, Muzică şi Dans pentru Copii „Neghiniţă”, desfăşurat la Bacău, pe 31 octombrie, s-au întors acasă cu premii. Daria Rusu s-a prezentat în concurs cu „Scrisoare de despărţenie”, de Eric Kastner, şi a obţinut locul I la secţiunea liceu; Mădălina Tansanu, cu poezia „Poza veche”, de Otilia Cazimir, a obţinut locul II la secţiunea liceu; Carina Mihăilă, cu un text de Vasile Militaru, „Gura lumii”, a obţinut locul I la secţiunea gimnaziu. Competiţia a reunit copii talentaţi din: Iaşi, Argeş, Buzău, Brăila, Bacău şi Roman. Juriul a fost format din actori ai Teatrului „Bacovia” din Bacău – Florina Găzdaru, Bogdan Buzdugan, Firuţa Apetrei şi Bogdan Matei. Preşedinta juriului din acest an a fost distinsa actriţă Adriana Trandafir.

„Pentru acest concurs am abordat trei texte diferite ca stil. Concurentele noastre, având o personalitate puternică, au reuşit să-şi pună amprenta personală într-un mod creativ, înfăptuind momente de înaltă ţinută artistică. Prestaţia tinerelor artiste de la Gong a creat emoţie şi încântare. Aprecierile şi încurajările primite de la însăşi preşedinta juriului, îndrăgita actriţă Adriana Trandafir, ne-au întărit convingerea că munca şi dăruirea noastră ne ghidează paşii spre succes. Dincolo de premii, am câştigat prieteni noi, am trăit şi am transmis bucurie şi emoţie, am făcut ca ecoul «Gong»-ului să vibreze pe scenă şi, cel mai important, am învăţat că lucrurile mărunte, «chiar cât o neghină», pot dezlănţui mari bucurii”, a afirmat Cătălina Bostan, preşedinta Asociaţiei Cultural-Artistice „Gong”.

Asociaţia are ca principal scop realizarea de proiecte cultural-artistice-educative pentru copii şi tineri. Pe lângă trupa de teatru „Gong”, în cadrul asociaţiei îşi desfăşoară activitatea şi o serie de ateliere de lucru, pe categorii de vârstă, destinate copiilor între cinci şi 18 ani: atelier de dezvoltare personală prin tehnici teatrale, atelier de creaţie pentru copii, ateliere de teatru de umbre şi ateliere de storytelling. În stadiul de proiect se află înfiinţarea unui cerc de jurnalism şi comunicare media şi a unui atelier de învăţare a limbii engleze pentru copii.

Comentarii

WORDPRESS: 0