Roman, Neamț
Căutare site

Zilele Municipiului Roman: Spectacolul de duminică, anulat din cauza condițiilor meteo

Zilele Municipiului Roman: Spectacolul de duminică, anulat din cauza condițiilor meteo

Duminică, 25 mai, Primăria Municipiului Roman a anunțat că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a prognozei emise pentru perioada următoare, spectacolul programat pentru duminică seară nu va mai avea loc. În cadrul spectacolului de duminică seară urmau a susține recitaluri: Giulia Dancă, Daniel Iordăchioaie, Laurențiu Cazan și formația Cargo.

„Evenimentul va fi reprogramat în prima jumătate a lunii august, la o dată ce va fi comunicată în timp util prin canalele oficiale de informare. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente și vă mulțumim pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții Primăriei Roman.

Județul Neamț se află, până marți dimineață, la fel ca întreaga jumătate de est a țării, sub avertizare meteo de tip Cod galben de ploi abundente. În aceste zile, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ, când se vor acumula local 40 – 50 l/mp și, pe arii restrânse, peste 60 – 90 l/mp, dar și intensificări ale vântului, cu viteze la rafală, în general, de 40 – 50 km/h. Meteorologii atrag atenția că ploile vor continua pe tot parcursul acestei săptămâni.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.