Roman, Neamț
Căutare site

Spectacol de gală la Asociația Culturală Do Mi Dance

Toți elevii care, în ultimul an școlar, s-au pregătit în cadrul Asociației Culturale „Do Mi Dance” au participat duminică, 24 iunie, la un spectacol intitulat „A venit vacanța mare”, desfășurat la Complexul Parc Multiplex.

 

Timp de trei ore, copiii au cîntat, au dansat, au jucat teatru, impresionîndu-și spectatorii.

„Serbarea din această zi este o încununare a muncii desfășurate pe parcursul unui an de zile, este un omagiu adus tuturor celor care ne-au stat alături. Spectacolul a marcat de fapt sfîrșitul unei etape, pentru a începe o nouă etapă. Cu mai mult timp liber, cu mai multe speranțe și cu mai multă încredere în forțele proprii, începem activitatea de vară, în care programul se poate desfășura cu ușurință de dimineață pînă seara, cînd vom începe activități noi, ca, de exemplu, break-dance-ul, piese noi de teatru sau scenete, pregătiri pentru examenele de la Facultatea de Arte Plastice, castinguri de muzică ușoară și teatru, noi dansuri clasice sau moderne„, a spus Doina Chelaru, managerul Asociației Culturale Do Mi Dance.

Pe 29 iunie, copiii de la Do Mi Dance vor participa la Festivalul Așchiuță la Bacău, apoi vor fi prezenți la Mamaia Copiilor, iar la întoarcere, între 11 și 25 iulie, vor participa la Festivalul Internațional „Steaua de Cristal”
, de la Gura Humorului.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.