HomeActualitate

Spălare de bani și evaziune fiscală de trei milioane de euro

Șase persoane au fost reținute de oamenii legii sub acuzația de spălare de bani și evaziune fiscală. Ele sînt acuzate că, prin intermediul unor societăți fantomă, au încasat trei milioane de euro. Banii proveneau de la 50 de societăți comerciale din nouă județe, printre care și Neamț.

 

Oamenii legii au reușit să anihileze o rețea de persoane specializată în spălare de bani și evaziune fiscală. Cei nouă membri ai rețelei și-au început activitatea anul trecut. Ei înființau societăți fantomă în contul cărora erau virate importante sume de bani de la alte societăți comerciale, inclusiv din județul Neamț. Oamenii legii au stabilit că, în acest fel, statul a fost prejudiciat cu peste cinci milioane de lei.

 

Trei milione de euro prin firme fantomă

 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș, au destructurat un grup infracțional organizat, constituit din nouă persoane, specializat în săvîrșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani. Procurorii DIICOT au procedat la efectuarea a 30 de percheziții domiciliare și la audierea învinuiților, după ce aceștia au ridicat, de la sediul unei unități bancare, suma de 9.000 de lei, provenind din activitatea infracțională.

Conform procurorilor DIICOT, începînd cu anul 2011, membrii grupării au înființat cinci societăți comerciale de tip fantomă, în conturile cărora a fost virată suma de peste 12 milioane lei (aproximativ 3 milioane de euro), provenind de la 50 de societăți comerciale de pe raza a nouă județe, printre care și Neamț. Operațiunile bancare au fost efectuate în baza unor contracte și facturi fiscale fictive, emise în numele celor cinci societăți comerciale de tip fantomă. Sumele înscrise în aceste documente justificative fictive au fost virate succesiv prin mai multe conturi bancare și ridicate, ulterior, în numerar și împărțite între membrii grupării. Prin aceste operațiuni fictive, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de peste cinci milioane de lei, reprezentînd impozit pe profit și TVA. Procurorii DIICOT au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a șase inculpați, pentru o perioadă de 20 de zile.