HomeSocial

Șomeri datori la AJOFM

320 de şomeri datorează 101.664 de lei n datoriile provin din prime de încadrare încasate necuvenit, dublarea ajutorului de şomaj cu salariul sau absenţe înregistrate la cursurile de formare.

La 30 septembrie, în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Neamţ erau 320 de persoane care aveau datorii băneşti către această instituţie. Suma totală pe care instituţia o are de recuperat este de 101.664 de lei, unele datorii fiind mai vechi de zece ani. Oamenii au ajuns să fie datori la AJOFM pentru că s-au angajat, dar nu au anunţat în timp util sau pentru că nu s-au ţinut de cursurile de formare la care s-au înscris pe banii agenţiei. Cel mai numeros grup al datornicilor este reprezentat de absolvenţii care încasează prima de încadrare de 500 de lei, care li se cuvine conform legislaţiei în vigoare, dacă reuşesc să se angajeze în mai puţin de un an de la absolvire.

„Pentru plata primei de încadrare sunt două condiţii: una ar fi să se angajeze în intervalul de timp stabilit, cea de-a doua face referire la menţinerea relaţiilor de muncă cel puţin 12 luni. Din diverse motive, puţini tineri reuşesc să respecte cea de-a doua condiţie şi să rămână la firma la care s-au încadrat prima dată un an de zile, deşi, în momentul în care primesc prima de încadrare, li se explică acest lucru. Primele încasate de cei care încetează relaţiile de muncă se constituie în debite”, a spus purtătorul de cuvânt al AJOFM Neamţ, Dana Chirilă.

Cea de-a doua categorie a datornicilor o reprezintă cei care s-au angajat şi au „uitat” să anunţe agenţia, primind, pentru o perioadă, atât ajutor de şomaj, cât şi salariu. Cea de-a treia categorie o reprezintă „chiulangiii”. „Înscrierea la cursurile gratuite de formare presupune asumarea unor responsabilităţi de către şomer, printre care şi prezenţa la cursuri şi acceptarea unui loc de muncă propus de agenţie, în calificarea dobândită. Cei care acumulează multe absenţe trebuie să restituie suma cheltuită cu ei pentru perioada în care au participat la curs, în cazul în care nu l-au finalizat”, a spus Dana Chirilă.

Pentru recuperarea banilor, AJOFM are la îndemână pârghiile necesare. „Datornicii sunt executaţi silit. Noi avem posibilitatea de a-i depista în momentul în care se angajează şi se poate face poprire pe salariu până la stingerea datoriei. De asemenea, luăm legătura cu băncile astfel încât, dacă respectivul are cont în bancă, datoria se recuperează din acele sume”, a spus Dana Chirilă.

Nici cei care pleacă în străinătate nu scapă de plata datoriei. „În cazul datoriilor foarte vechi, cauzate de faptul că datornicul şi-a schimbat domiciliul sau a plecat din ţară şi nu mai poate fi găsit în baza de date, se fac anunţuri în locuri publice despre aceste datorii, astfel încât să nu poată fi prescrise, până la momentul în care datornicul poate fi reperat din nou în baza de date”, a spus Dana Chirilă.

Cele mai vechi datorii pe care le are de recuperat AJOFM Neamţ sunt din 1999.

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • un citizen 11 ani ago

    acum totul este computerizat. cum poti fi angajat si nu esti bifat la AJOFM? inseamna ca nu functioneaza sistemul.

  • romascan 11 ani ago

    Sistemul functioneaza foarte bine!Casa de pensii ,casa de sanatate si agetia de somaj au foarte clare aceste evidente,ca doar acolo ajung banii care se opresc din salariu(CAS)!Si fiecare dintre aceste institutii detine datele personale ale noastre!