În urma întâlnirilor conducerii administrației publice locale cu medicii de familie și cei din Centrul de Primire Urgențe (CPU) din Spitalul Municipal de Urgență Roman, în perioada imediat următoare se va trece la inițierea unei campanii de informare a romașcanilor cu privire la existența și serviciile medicale ce pot fi oferite în centrele de permanență. În Roman funcționează șase centre de permanență, unde serviciile medicale sunt gratuite.
Inițiativa vine ca urmare a faptului că medicii de la Spitalul Roman, dar și pacienții – cei care au avut nevoie de servicii medicale de specialitate -, s-au plâns de faptul că se așteaptă destul de mult la CPU. În același timp, medicii de familie și-au manifestat disponibilitatea de a veni în ajutorul bolnavilor.
„La întâlnirile cu reprezentanții Spitalului, medicii s-au plâns că foarte mulți pacienți se prezintă la Urgențe, deși au nevoie de îngrijiri ce pot fi acordate și în centrele de permanență. Voi încerca să intermediez o întâlnire între medicii de familie și medicii specialiști, pentru a avea o mai bună colaborare, și, în viitorul apropiat, vom demara și noi o campanie de informare a cetățenilor cu privire la existența acestor centre, unde pot primi tratament sau li se poate administra o injecție fără a mai fi nevoie să vină în Spital. Avem în Roman șase centre de permanență, în toate cartierele din oraș, și acestea pot veni în sprijinul bolnavilor. Voi lua legătura în aceste zile cu conducerea Spitalului pentru a afișa, inclusiv în sala de așteptare de la CPU, lista și programul centrelor de permanență”, a declarat primarul Lucian Micu.
În Roman există șase centre de permanență: Medclass, Central Clinic, Fundația Melchisedec, Gară, dispensarele din Bogdan Dragoș (de la Abator) și cel din Anton Pann, ultimele două fiind de stat, în sensul că Primăria Roman asigură plata utilităților. De dotarea acestor centre se ocupă Direcția de Sănătate Publică, însă medicii de familie au făcut apel la autoritățile locale să ajute la achiziționarea de aparatură necesară unor investigații minime. De exemplu, la Central Clinic, bolnavii pot beneficia și de o investigație EKG, dar nu toate centrele au această aparatură.
Din păcate, unii pacienți, deoarece nu sunt informați sau nu cred că problema lor poate fi rezolvată într-un astfel de centru, preferă să se prezinte la Spitalul Roman, ceea ce face ca la CPU să ajungă și cei care au nevoie de o injecție, dar și persoane care au nevoie de îngrijire imediată pentru a le putea fi salvată viața.
Centrele de permanență au activitate de luni până vineri între orele 15.00 și 8.00, iar sâmbăta și duminica se asigură servicii medicale non-stop.
Comentarii
de la inceput trebuia sa se ia aceasta atitudine,ca tiganul romascan tinut in spate,
dar cu drept de vot ,sa bage la cap